Judecătorul Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Iulia Motoc, afirmă, într-un interviu pentru Justnews, că procesul “C. v. Romania”, pierdut de țara noastră la sfârșitul lunii trecute la CEDO, reprezintă o premieră istorică, fiind vorba de încadrarea hărțuirii sexuale la încălcarea dreptului la viață privată și de familie. Iulia Motoc consideră că justiția românească nu manifestă o sensibilitate suficient de mare față de problemele în care sunt implicate persoanele vulnerabile – copii, femei, persoane cu dizabilități. Judecătorul CEDO ne-a explicat de ce România pierde pe bandă rulantă procesele la CEDO pe condițiile de detenție și ce soluție ar fi pentru rezolvarea acestei probleme. Iulia Motoc ne-a oferit și o explicație legată de dezinteresul manifestat de avocații români în a susține cauze ale persoanelor vulnerabile pentru ca dosarele acestora să ajungă la CEDO.

Cazul pe scurt:

• Reclamanta, o femeie de peste 50 de ani din județul Timiș, era angajată a companiei CFR Călători, ca femeie de serviciu la stația Timișoara Est.  În noiembrie 2017 depune plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva lui C.P., directorul stației, pe care l-a acuzat de încălcarea articolului 223 din Codul penal, respectiv hărțuire sexuală. Ea a propus procurorului audierea mai multor martori și a depus înregistrări făcute de ea ale mai multor discuții cu C.P. de natură sexuală. Procurorul de caz demarează o anchetă penală cu privire la faptele invocate de reclamantă. În octombrie 2019, procurorul de caz decide să nu-l trimită în judecată pe C.P. și să claseze plângerea, cu argumentul că C.P. a comis fapta pretinsă de reclamantă, dar că aceasta nu îndeplinește cerințele prevăzute de legea penală pentru a constitui infracțiunea de hărțuire sexuală, respectiv să fie „o faptă interzisă de legea penală, săvârșită cu intenție, nejustificată și imputabilă.” În decembrie 2019, prim-procurorul aceluiași parchet menține decizia procurorului de caz. Reclamanta s-a plâns de deciziile procurorilor la Judecătoria Timișoara, iar la 11 iunie 2020 judecătorul care a preluat dosarul confirmă soluția procurorilor, respectiv că motivul clasării dosarului ar fi absența umilirii victimei prin faptele în cauză. Reclamanta se adresează apoi CEDO, care constată că România este vinovată de încălcarea articolului 8 din Convenția Drepturilor Omului, respectiv a dreptului la respectarea vieții private și de familie.

Justnews: Cum se explică celeritatea cu care a ajuns acest caz în atenția CEDO?

Iulia Motoc: CEDO avea, încă de acum vreo 10 ani, o politică de prioritizare, în care se dădea prioritate cazurilor legate în special de încălcările dreptului la viață, torturii, tratamentelor inumane, lipsirii de libertate. Acum 2 ani și jumătate, s-a luat decizia ca judecătorul național, în principal, să decidă, să fie cel care spune ce cazuri trebuie să fie considerate de impact, ce cazuri sunt importante pentru țara lui. Și astfel cazurile respective sunt luate cu celeritate. Este deci o politică a CEDO de 2 ani și jumătate, dar foarte sincer, noi, juriștii români, am practicat această strategie de mult timp. Dar acum, acest lucru se face sistematic, iar cazurile pe care noi le considerăm importante pentru societate sunt preluate cu celeritate.

Justnews: Acest caz s-a încheiat odată cu soluția luată recent de CEDO? 

Iulia Motoc: Acesta este un caz care a fost decis de Camera de judecători în care se află România. În sistemul CEDO există un fel de apel, dar care nu este propriu-zis un apel. Guvernul și reclamanta, bineînțeles, dar nu văd dacă ar avea vreun interes, ar putea să atace soluția la Marea Cameră.

Justnews: În ce termen s-ar mai putea ataca soluția?

Iulia Motoc: S-ar mai putea ataca într-un termen de 3 luni. Problema este că Marea Cameră acceptă foarte greu cazuri și eu sunt extrem de sceptică că Guvernul va face pasul acesta, să atace un astfel de caz la Marea Cameră. În general, guvernul nostru nu prea atacă astfel de cazuri la Marea Cameră, adică nu este un guvern abuziv, să atace cazuri în care au fost constatate încălcări de către România. Și aici cu atât mai mult sunt convinsă că, având în vedere natura cazului, nu va face acest lucru. Dar aceasta este convingerea mea. Posibilitatea teoretică există, dar să ținem seama că panelul Marii Camere acceptă foarte greu cazuri. Să spunem că există, de regulă, doar un caz pe lună care e acceptat dintre toate contestațiile care se fac și de reclamant și de către state.

Justnews: Cu atât mai mult cu cât a fost vorba, în acest caz, de unanimitate.

Iulia Motoc: Da, unanimitate, dar s-au mai văzut cazuri care au ajuns la Mare Cameră cu unanimitate, dar nu cred că va fi vorba în acest caz. Practic, după 3 luni de zile, vom avea o soluție definitivă, în cazul în care nu va fi atacată soluția.

Justnews: În acest caz, vicile de procedură au dus la sentința CEDO.

Iulia Motoc: Atunci când există vicii de procedură, nu se poate intra pe fond. Este imposibil. Vă pot dau un alt exemplu care este clasic pentru România, din păcate. Mineriadele sau evenimentele din Decembrie. Ce poate să constate CEDO?! Că nu s-a făcut o anchetă efectivă. CEDO nu poate să meargă mai departe, nu poate să administreze probe, deci în momentul în care anchetele nu sunt făcute în mod corespunzător, atunci se constată aceste încălcări, cum spunem noi, procedurale. Aici este foarte interesant, pentru că s-a intrat în articolul 8.  Deci nu se poate intra pe fond, pentru că trebuie să se administreze probele pe plan intern.

Justnews: De ce în cazul acesta în România s-a clasat dosarul? Suntem noi, adică e justiția românească mai tolerantă față de subiectul hărțuirii sexuale?

Iulia Motoc: Da, din păcate, justiția românească, care totuși a avansat mult, după cum văd eu din perspectiva Curții Europene a Drepturilor Omului, nu are o sensibilitate suficient de mare față de problemele legate de infracțiunile de gen, violențele împotriva femeilor, împotriva copiilor, în general față de problemele în care sunt implicate persoane vulnerabile. Nu există o conștiință a vulnerabilității și asta se vede în justiția românească. Nu există probabil o educație în sensul ăsta. Și vedem, prin prisma cazurilor pe care noi le-am judecat, a cazurilor referitoare la lipsa anchetelor în cazul infracțiunilor sexuale, chiar cu minori, a celor de violență împotriva copiilor, toată tipologia de acest gen. Avem și un caz faimos de violență domestică prin mijloace cibernetice, iar acesta a fost foarte repede preluat de către legislație. Dar, inițial, instanțele sunt mai degrabă reticente. Nu știu cum să abordeze problemele și sunt tentate, așa cum e tentată societatea în sine, pentru că aici este problema fundamentală, să bagatelizeze acest subiect. Trebuie să recunoaștem faptul că există societăți în care este foarte răspândită cererea de favoruri sexuale la locul de muncă.

Justnews: Este mai răspândit acest fenomen la noi, în România, în raport cu fostele state comuniste?

Iulia Motoc: Da, și există și explicație foarte simplă pentru asta. Țările Europei Centrale și de Est nu au avut acea perioadă a anilor 68-70 în care, în Occident, a fost emanciparea femeii. Pe de o parte, iar pe de altă parte nu s-a clarificat, din punct de vedere, să spunem, filozofic, natura regimului comunist și foarte mulți o confundă spunând că atunci a fost egalitate. Nu, regimul comunist nu a însemnat egalitate, a fost un regim care a avut o altă bază de legitimitate decât egalitatea. Deci, evidențiind cele două lucruri, constatăm că societatea rezultată în fostele țări din Europa Centrală și de Est minimalizează complet acest tip de comportament.

Justnews: Există statistici? Cam cât de des apar aceste cazuri de hărțuire sexuală, de violență domestică?

Iulia Motoc: Este foarte greu să ai statistici, pentru că, de exemplu, hărțuirea sexuală nu e declarată, violența domestică nici ea nu prea e declarată. Dar, din ce în ce mai mult, apar femei care vorbesc  de violența domestică, comparativ cu acum patru-cinci ani. Hărțuirea sexuală, în schimb, nu prea există în spațiul nostru, ori există foarte, foarte puțin.  Ne confruntăm cu un spațiu care, cultural, minimalizează și violența domestică și violența împotriva copiilor și problema hărțuirii sexuale. Oamenii nu se plâng de ele. Asta e o problemă.

Justnews: Ce schimbări va aduce acest caz?

Iulia Motoc: Această doamnă, care s-a adresat justiției, este remarcabilă. Cazul său va avea impact. Trebuie să spun că, în general, cazurile noastre de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului au impact. Vă aminteam de acel caz de violență domestică prin intermediul internetului care a dus la schimbarea legislației. Aceste cazuri se popularizează și devin cunoscute, cel puțin la nivelul procuraturii și la nivelul avocaților.

Justnews: Cu procurorul de caz ce se va întâmpla? Cei 7.500 de euro îi va plăti Statul Român, nu?

Da. Nu există în sistemul românesc, și trebuie să spun că nici în alte țări din Consiliul Europei, situația ca daunele morale date într-un caz să poată fi recuperate de stat de la magistratul implicat în caz sau care a pronunțat o soluție. Nu poate fi făcut acest lucru, fiindcă nu numai că ar fi foarte complicat, căci e vorba de mai multe autorități implicate într-un caz, dar este și un mod de a proteja statutul magistraților în toată Europa.

Justnews: De ce sunt sumele sunt atât de mici la CEDO, în condițiile în care, de pildă, recent o instanță românească a acordat unui reclamant 7.000 EUR0 pentru 15 zile de arest nelegal?

Iulia Motoc: Sumele de la CEDO sunt sume care sunt stabilite de noi, judecătorii, în echitate. Când procedăm la această stabilire a sumelor prin echitate, consultăm un tabel comparativ, care ține cont de nivelul țării respective, de nivelul de trai, de gravitatea infracțiunii și așa mai departe.

Justnews: Care au fost cele mai mari sume date ca daune morale?

Iulia Motoc: Sumele la CEDO nu sunt cele care se dau în țară. La despăgubiri, poate câteva zeci de mii de euro în cazurile foarte grave de omor, acestea ar fi maximum. Sunt daune morale, dar nu pot să spun că sunt simbolice. Ele se alătură de foarte multe ori și unei condamnări. La CEDO se mai face și altceva: în momentul în care condamnă un stat și statul este obligat să deschidă un proces, nu mai acordă despăgubirea morală absolut deloc.

Justnews: Ce urmează pentru reclamanta din cazul nostru? Ar trebui să reia tot parcursul juridic inițial?

Iulia Motoc: Nu. Pe baza deciziei luate de CEDO, ar trebui să pună hotărârea la dosarul pe care îl avea. Atât, asta ar trebui să facă.

Justnews: Iar procurorul de caz ce poate face mai departe?

Iulia Motoc: Procurorul de caz nu este obligat să se ducă în instanță cu dosarul. Procurorul de caz este obligat să facă o anchetă efectivă. Faptul că el va ajunge la concluzia că acest caz este de trimis în instanță, că intră sau nu în sfera dreptului penal, decide el.  Numai că aici, în acest caz, marea noutate juridică este faptul că s-a considerat că este o încălcare a vieții private, integrității, demnității fizice, echității demnității umane. Acest lucru este foarte important, pentru că reclamanta s-a plâns de lipsa unui proces echitabil, iar CEDO a recalificat și a spus nu, hărțuirea sexuală intră în sfera vieții private. Acesta este motivul pentru care această speță va rămâne o speță istorică și din punct de vedere al CEDO, nu doar al României. Instituțiile trebuie să-și facă datoria, să administreze probe cum trebuie, dar CEDO nu spune la ce concluzie trebuie să ajungă.

Justnews: Ar fi nevoie și de schimbarea legislației românești în urma acestui caz?

Iulia Motoc: Nu. Legislația penală e suficient de dură. Însă, este de menționat faptul că nu există la locul de muncă o reglementare precisă ce se referă la hărțuirea sexuală. Aici ar trebui să se intervină. Adică, ar trebui ca la acel regulament prevăzut la fiecare loc de muncă, să figureze hărțuirea sexuală ca atare. Ori asta nu există. Intrăm puțin în domeniul intersecției între drepturile omului și dreptul muncii.  Ar trebui să se prevadă, de fapt, interzicerea oricăror cereri de favoruri sexuale la locul de muncă. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, hărțuirea sexuală are o conotație mult mai largă, pentru că și relațiile sexuale sunt uneori interzise între subordonați și șefi fiindcă denaturează relațiile la locul de muncă. Acest lucru a început prin faptul că, în anii 70, s-a descoperit că la facultățile de litere una din șase doctorande avea o relație sexuală cu conducătorul de doctorat respectiv. Acesta a fost marea descoperire care a făcut ca Statele Unite să aibă o definiție mult mai largă a hărțuirii sexuale și așa au ajuns Statele Unite să progreseze pe acest drum.

Justnews:  România pierde pe bandă rulantă procesele la CEDO pe condițiile de detenție.

Iulia Motoc: Avem un număr mare de cazuri pe condițiile de detenție, pentru că, așa cum știm, este o temă care este foarte puțin populară în România și care a fost politizată foarte mult.  Acum, noi am reușit pe baza intervențiilor ministrului Predoiu, care a fost aici, la Consiliul Europei, când eram aproape de rezoluție, să mai soluționăm din aceste probleme și am mai avut niște spețe, adică mai găsit niște soluții creative, în sensul reducerii lor, dar sunt în continuare multe. Ajunsesem sub 5.000 de cazuri și acum din nou au crescut.  Problema aceasta a condițiilor de detenție este o problemă pe care CEDO o rezolvă cumva într-un mod puțin artificial. CEDO dă hotărâri pilot. Așa cum a dat și pentru Italia, de exemplu, care a dat apoi zile mai puține de închisoare celor care stau în spațiu redus sau dă despăgubiri în bani. Ei bine, cu problema asta nu se rezolvă problema esențială, pentru că în închisorile tale rămân tot aceste spații foarte mici.

Justnews: Numai România se confruntă cu această problemă, Bulgaria, de pildă, nu?

Iulia Motoc: Acum bulgarii nu au aceste probleme. La ora actuală, problema aceasta este una românească. A fost și pentru Italia și Ungaria.

Justnews: Cum au rezolvat italienii de pildă problema?

Iulia Motoc: Italienii au rezolvat problema în sensul că au dat despăgubiri, au dat zile recompensă. Acum, ca să spunem adevărul, oamenii respectivi s-au întors apoi din nou în închisori. Asta e situația. Și până la urmă s-au construit închisori, pentru că asta este practic singura soluție: să construiești și să modernizezi închisorile.  România are acest plan, dar ia timp. Nu mai avem chiar așa de multe cazuri pe condiții de detenție, dar avem în continuare.

Justnews: Dar cazurile ce vizează grupuri vulnerabile?

Iulia Motoc: Vreau să spun că avem cam puține cazuri care nu se referă la condițiile de detenție.  Și mă refer aici la persoanele cu vulnerabilități, la persoanele cu dizabilități motorii, la cele cu dizabilități mentale, care nu ajung însă la CEDO. Asta este o dramă a României. Acești oameni nu vin la CEDO, nu ajung fie că nu au avocați, fie că nu au posibilități.

Justnews:  Deci, spuneți că practic nu există un interes al avocaților de a susține astfel de cauze în ce privește persoanele vulnerabile ca să ajungă la CEDO.

Iulia Motoc: Aici ați spus un lucru extraordinar. Am făcut o conferință la noi despre avocatura pro bono, pentru că această avocatură pro bono ar trebui să existe în România. Ori ea nu există. Teoretic  există, adică mi-au spus domnii avocați că se poate, că există dispozițiile, dar nu face nimeni nimic, că nu există niciun fel de motivare și nu există niciun fel de cultură a avocaturii pro bono. În străinătate există o cultură a avocaturii pro bono. Tu, ca să fii o firmă de avocați, inclusiv aici, în Europa, nu numai în State, trebuie să ai aceste activități pro bono, mai ales dacă ești o firmă axată pe drepturile omului. Ori, la noi nu există această cultură. Cultura este doar cea a banului. Și atunci, aceste persoane vulnerabile nu se pot adresa nici instanțelor interne, că asta e principala problemă. Ele trebuie să se adreseze mai întâi instanțelor interne. Și nu se pot adresa pentru că e foarte greu pentru un om, neasistat juridic, să se adreseze instanțelor interne și apoi, cu atât cu atât mai mult, să ajungă la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Ar trebui neapărat să apară o cultură a avocaturii pro bono, care să se formeze în locul acestei culturi axată pe goana după bani.

 

foto: facebook.com