Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul Popa Vasile Constantin împotriva deciziei penale nr. 20/A din data de 22 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția penală, în dosarul nr. 1065/1/2018. Hotărârea instanței supreme este definitivă. Completul care a pronunțat hotărârea a fost format din judecătoarele Simona Daniela Encean, Oana Burnel și Elena Barbu, iar fostul procuror bihorean a fost reprezentat de avocații Radu Chiriță și Lucian Petruța, din Baroul Cluj, după cum a scris înainte de pronunțarea hotărârii Luju.ro.
Ce pedeapsă a primit procurorul Vasile Popa
DNA informa la începutul anului trecut că, prin decizia penală nr. 20 din 22.01.2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât condamnarea inculpatului Popa Vasile Constantin OPA VASILE CONSTANTIN, la data faptelor prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, la o pedeapsă de 6 ani închisoare și interzicerea, atât în timpul cât și pe o perioadă de 2 ani de la executarea pedepsei închisorii, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa funcția de procuror, pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de înscrisuri și favorizare a făptuitorului. Obligă pe inculpatul Popa Vasile-Constantin la plata sumei de 20.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Dispune achitarea inculpaților Mihalache Gabriel-Constantin și David Florian-Alin pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală ori nu au fost săvârșite cu vinovăția prevăzută de lege.
Ce fapte grave a comis procurorul bihorean
În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada 2011 –2014, inculpatul Popa Vasile-Constantin, în calitate de prim – procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a primit de la un denunțător, diferite foloase necuvenite, constând în principal, în plata periodică (de circa 2 – 3 ori pe lună) a unor sume de bani cuprinse între 500 şi 1.500 euro. De asemenea, denunţătorul i-a construit și amenajat inculpatului Popa Vasile-Constantin, pe cheltuiala sa, un teren de tenis de câmp şi i-a asigurat şi alte foloase, cum ar fi plata unor bilete de avion, cazări la hotel, precum şi alte servicii nepatrimoniale de care a beneficiat magistratul. Valoarea totală a foloaselor necuvenite pe care Popa Vasile-Constantin le-a primit de la denunţător este de circa 50.000 euro. În schimbul foloaselor remise, inculpatul Popa Vasile, în calitatea pe care o deţinea, urma să protejeze activitatea infracțională a denunţătorului și să nu îşi îndeplinească atribuțiile de serviciu prevăzute în Codul de procedură penală, Legea 303/2004 privind statutul magistraților, Legea 304/2004 privind organizarea judecătorească și propriile reglementări interne, constând în conducerea și coordonarea directă a activității de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Astfel, legal şi conform atribuţiilor de serviciu, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor Vasile-Constantin Popa ar fi trebuit să ia măsuri pentru tragerea la răspundere penală a denunţătorului, implicat în activități evazioniste ce au prejudiciat cu sume importante bugetul general consolidat al statului.
În perioada 2013 – 2014, inculpatul Popa Vasile-Constantin, prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a constrâns o persoană să îi remită o sumă de bani, prin amenințarea acesteia cu o serie de grave repercusiuni la care s-ar supune, în cazul în care nu i-ar remite suma de 7.700 lei, reprezentând diferența de bani rămasă nerestituită dintr-un împrumut acordat anterior. Pentru aceasta, inculpatul a uzat de calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, precum și de relațiile pe care le are cu instituții de control de pe raza județului, fapt ce a creat și a accentuat starea de temere a persoanei vătămate; în perioada care a urmat, firma aparținând persoanei vătămate a fost controlată în repetate rânduri, fiind aplicate și sancțiuni contravenționale.
În perioada iunie – septembrie 2009, inculpatul Popa Vasile Constantin, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, și-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere gravă interesului general de înfăptuire a justiției și, implicit, intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Tribunalului Bihor, afectând grav încrederea justițiabililor în această instituție chemată să aplice legea și să înfăptuiască actul de justiție, prin aceea că a distrus rechizitoriul din data de 10.06.2009, emis într-un dosar al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, după care, la data de 16.09.2009, a dispus scoaterea de sub urmărire penală a unei persoane care avea calitate de învinuit, fără a emite soluție procedurală de infirmare a actului de sesizare a instanței, obținând în acest mod un folos necuvenit pentru învinuit.
În perioada iulie 2010 – ianuarie 2011, inculpatul Popa Vasile Constantin, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, și-a exercitat în mod defectuos atribuţiile de serviciu, aducând atingere gravă interesului general de înfăptuire a justiției și implicit intereselor legitime ale Parchetului de pe lângă Tribunalului Bihor, afectând grav încrederea justițiabililor în această instituție chemată să aplice legea și să înfăptuiască actul de justiție, prin aceea că a distrus un alt rechizitoriu întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, obținând în acest mod un folos necuvenit pentru trei persoane care fuseseră învinuite în acel dosar.
La data de 31 ianuarie 2011, a fost întocmit un nou act de sesizare al instanței, dispunându-se trimiterea în judecată a celor trei persoane, rechizitoriul fiind confirmat de prim procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. În cursul anului 2009, inculpatul Popa Vasile Constantin, în calitate de prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a rupt un act de sesizare a instanței din data de 11.08.2009, întocmit de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, ce privea o persoană cercetată pentru comiterea infracțiunii de sustragere de la recoltarea probelor biologice. Ulterior, inculpatul Popa Vasile Constantin a dispus ca un alt procuror să-i aplice persoanei respective sancțiunea cu caracter administrativ a amenzii în cuantum de 1.000 lei, împiedicând astfel, cursul justiției și determinând stoparea procesului penal. În cursul lunii aprilie 2014, inculpatul Popa Vasile Constantin l-a determinat pe inculpatul Mihalache Gabriel-Constantin, în calitate de șef al Serviciului de Medicină Legală Bihor, să-şi dea acordul pentru prelevarea de organe de la victima unei agresiuni, care era în moarte cerebrală, într-un caz în care legea interzicea expres acest fapt, cu consecința compromiterii autopsiei medico-legale. În cursul anului 2011, inculpatul Popa Vasile Constantin, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, a perceput de la inculpatul David Florian-Alin foloase necuvenite, constând într-un autoturism marca Volvo, în valoare de aproximativ 26.900 euro. În schimbul acestui folos necuvenit, Popa Vasile Constantin a promis că intervine și chiar a intervenit la procurori aflați în subordinea sa, în scopul rezolvării dosarelor penale pe care celălalt inculpat le avea la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș.