Europarlamentarul Cristian Terheș a pierdut definitiv un litigiu cu PNȚCD

Exclusivitate

Cristian Vasile Terheș este europarlamentar din 2019, ales pe lista Partidului Social Democrat, în baza negocierilor pe care șeful PNȚCD, Aurelian Pavelescu le-a purtat cu liderul PSD, Liviu Dragnea, pe vremea când acesta controla partidul. Cristian Terheș s-a alăturat ulterior PNȚCD-ului în mai 2020 și apoi a devenit membru al Mișcării Politice Creștine Europene.

După cum a relatat aici publicația G4media.ro, în mai 2022, Aurelian Pavelescu anunța că a convocat Consiliul Național de Conducere al PNȚCD, pentru a fi analizată situația financiară a partidului din ultimele 6 luni și pentru a se găsi soluții în ce privește achitarea datoriilor. El a menționat că europarlamentarul Cristian Terheș nu și-a plătit niciodată cotizația, de la intrarea în PNȚCD și că va fi exclus din partid.  În replică, Cristian Terheș susținea că Aurelian Pavelescu și-ar fi pierdut de drept mandatul de președinte al partidului și că ar exista o decizie Comitetului Național de Conducere de la nivelul PNȚCD din data de 6 mai 2022,  prin care s-a luat în unanimitate hotărârea  de exercitare a acțiunii în răspundere fața de Aurelian Pavelescu, „în vederea acoperirii unui prejudiciu de peste 688.000 de lei pe care l-a cauzat partidului”.

Acesta a fost contextul în care Cristian Terheș a solicitat în august 2022 Tribunalului București să se dispună radierea din Registrului Partidelor Politice a mențiunii din 9.03.2021 privind depunerea de către PNȚCD a unor înscrisuri prin președintele Aurelian Pavelescu.

În registrul partidelor politice era menționată, la data de 9.03.2021, depunerea de către PNȚCD a unei cereri privind consemnarea înaintării pe cale administrativă și necontencioasă a unor înscrisuri conform articolului 24 alineatul (1) litera a) din Legea 14/2003 – Legea partidelor politice.

Instanța de fond a decis, chiar la primul termen de judecată, să respingă cererea ca inadmisibilă. Potrivit motivării, consemnate de rejust.ro, cererea petentului Cristian Terheș a fost respinsă ca inadmisibilă în temeiul articolelor 527 și 531 din Codul de procedură civilă din 2010. Judecătorul a explicat că o solicitare formulată de PNȚCD reprezentat legal de președintele Aurelian Pavelescu de radiere a consemnării din 9.03.2021 privind calitatea de președinte a lui Aurelian Pavelescu, autor al cererii primite la acea dată de personalul Tribunalului București având atribuții legate de ținerea registrului partidelor, ar fi prin excelență inadmisibilă.

La începutul acestei săptămâni, Curtea de Apel București a tranșat definitiv disputa:

  • Solutia pe scurt: Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca inadmisibilă. Respinge apelul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 08.05.2023.
spot_img

Articole recente

Numeroase deficiențe la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, constatate de Corpul de control al ministrului Justiției

În intervalul 2015 - 2023, Corpul de control al ministrului Justiției a efectuat 7 misiuni de control la Autoritatea...

Mai multe articole din aceeași categorie