Curtea de Apel București suspendă judecarea cererii de întrerupere a pedepsei pe motive medicale, înaintată de un milionar care a ordonat patru asasinate

Exclusivitate

În anii ’90, Sergiu Băhăian era unul dintre cei mai cunoscuți și bogați oameni de afaceri din România, numele lui fiind asociat cu compania ”Sabina Product”. El a pus bazele unor escrocherii de proporții, de tipul jocului piramidal ”Caritas”, iar pentru a-și acoperi ingineriile financiare, cu complicitatea unuia ”locotenenții” săi, a racolat oameni ai străzii, puși drept paravan pentru afacerile sale ilegale, care erau ulterior asasinați. El a fost descoperit iar, ulterior, găsit vinovat și condamnat. În 2020, judecătorii au contopit într-o singură condamnare numeroasele pedepse pe care Băhăian le-a primit într-una singură, de 30 de ani de închisoare, dată pentru instigare la omor calificat, inițiere de grup infracțional organizat și  înșelăciune. Aflat în penitenciar, Sergiu Băhăian s-a îmbolnăvit grav, așa că în iulie anul acesta a cerut Tribunalului Ilfov întreruperea executării pedepsei. La data de 6 august 2025, instanța de fond a admis cererea și a decis să-i întrerupă pedeapsa lui Sergiu Băhăian pe o perioadă de 3 luni.

Publicația Libertatea a consultat Hotărârea nr.190/2025 a Tribunalului Ilfov pentru a vedea motivele pentru care Sergiu Băhăian a cerut întreruperea executării pedepsei. Astfel,  „petentul-condamnat (Băhăian Sergiu), la data formulării cererii de întrerupere executare pedeapsă, se află încarcerat la Penitenciarul Spital Bucureşti Jilava. Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viaţă poate fi întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului Sănătăţii şi dacă instanţa apreciază că întreruperea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situaţie, executarea pedepsei se întrerupe pentru o durată determinată. Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că pentru a se putea dispune întreruperea executării pedepsei trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii, una de natură medicală, reprezentat de punctul de vedere a unor medici specialişti exprimat printr-un raport de expertiză medico-legală şi cealaltă condiţie, de natură juridică, reprezentat de analizarea de către instanţă a pericolului pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului. În ceea ce priveşte prima condiţie, instanţa o consideră îndeplinită, având în vedere concluziile raportului de primă expertiză medico-legală efectuat de I.N.M.L., din care reiese că Sergiu Băhăian ar suferi de afecțiuni grave. Astfel, conform documentelor medicale, ”se impune pentru supraviețuire un tratament complex, de strictă specialitate, oncologic, asociat cu acela al comorbidităţilor pe care le prezintă pacientul, precum şi monitorizare medicală continuă, cu spitalizări frecvente datorate complicaţiilor generate atât de evoluția afecțiunii oncologice, cât şi de impactul asupra fondului imunitar al acestei patologii”. Cu privire la cea de-a doua condiţie, având în vedere perioada executată de petentul condamnat din pedeapsă, precum şi faţă de starea de sănătate de la acest moment a acestuia, instanţa apreciază că lăsarea acestuia în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.

Hotărârea definitivă în acest caz urma să o pronunțe Curtea de Apel București, unde termenul de judecată fusese programat pe 7 octombrie 2025. La data stabilită de instanță, s-a dispus însă suspendarea soluționării cauzei, în baza Hotărârii nr. 2/26.08.2025, a Adunării Generale a Judecătorilor din cadrul Curții de Apel București.

 

spot_img

Articole recente

Informații privind înscrierea pe Tabloul Avocaților stagiari al Baroului București a candidaților care au promovat, luna trecută, examenul de primire în profesie

Baroul București a publicat recent o serie de informații privind înscrierea pe Tabloul Avocaților stagiari al Baroului București a...

Mai multe articole din aceeași categorie