Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Călărași la data de 23.03.2023, s-a solicitat recunoaşterea şi executarea sancţiunii pecuniare în valoare totală de 98,50 euro, stabilită de autorităţile germane, aplicată prin decizia din data de 08.12.2021, rămasă definitivă la data de 04.01.2022, pentru conduită contrară normelor de trafic rutier, stabilită în sarcina intimatului XXX, cetățean român. În susţinerea cererii formulate a fost depus la dosarul cauzei certificatul prevăzut la art. 4 din Decizia – cadru JAI privind aplicarea principiului recunoaşterii reciproce a sancţiunilor financiare şi alte înscrisuri.
Amendă, pentru viteză, deși nu era el la volan
Șoferul autoturismului a fost obligat la plata unei amenzi cu caracter administrativ în cuantum de 70 euro, dar şi a cheltuielilor administrative de 28,50 euro, întrucât la data de 17.10.2021, ora 01:33, în timp ce conducea autovehiculul înmatriculat sub numărul XXX, a depăşit viteza legală cu 25 km/h în Neustadt (Wied) pe autostrada A3, pe direcţia de deplasare către Frankfurt/Main, faptă prevăzută de art. 2 din Legea germană a administraţiei juridice pentru respectarea regulilor de circulaţie .
Intimatul s-a prezentat în faţa instanţei şi a susținut că nu el s-a aflat la volan, întrucât a înstrăinat autoturismul la data de 29.08.2021, depunând la dosar înscrisuri în acest sens. Autovehiculul în cauză fusese scos din evidențele fiscale de pe numele proprietarului din data de 30.08.2023. Potrivit dispoziţiilor legale, transferul dreptului de proprietate asupra autoturismului mai sus arătat ar fi operat în mod legal de la acea dată, în favoarea numitului XXX, urmând ca radierea lui din evidenţele Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări a Vehiculelor să se facă în momentul în care noul proprietar se prezintă pentru înscrierea acestuia pe numele său (la DRPCIV, mașina nu era înmatriculată pe numele noului proprietar la data de 17.10.2021, când fusese comisă fapta).
Prima soluție
În 20 septembrie 2023, instanța de fond – Judecătoria Călărași – a pronunțat următoarea sentință:
- Solutia pe scurt: Respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de Bundesamt fur Justiz. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului român. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Călăraşi. Pronunţată, azi, 20.09.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin grefa instanţei.
În motivarea consemnată de rejust.ro, judecătorul a argumentat că atâta vreme cât autovehiculul a fost înstrăinat încă din luna august a anului 2021, el nu avea cum să mai fie condus de intimat în luna septembrie a anului 2021 şi nici nu s-a făcut vreo dovadă în acest sens. În consecinţă, în baza art. 292 alin.1 din Legea nr. 302/2004, instanța a respinge ca rămasă fără obiect cererea formulată de Bundesamt fur Justiz privind recunoaşterea sancţiunii pecuniare respective.
Apel, formulat de procuror
Împotriva acestei sentințe, procurorul a formulat apel, criticând soluția sub aspectul temeiniciei și solicitând admiterea apelului, desființarea sentinței atacate și recunoașterea sancțiunii pecuniare respective. Procurorul a argumentat că instanța nu trebuia să analizeze fondul cauzei, acesta fiind un atribut al statului competent ce a emis decizia executorie. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția I Penală la data de 19.10.2023. Instanța de apel a remarcat faptul că, deși în fața autorităților judiciare române intimatul a produs dovezi din care reiese că la data de 17.10.2021 nu se mai afla în proprietatea vehiculului, el figura încă în această calitate pe certificatul de înmatriculare, nefiind efectuate formalitățile necesare de noul proprietar pentru înmatricularea vehiculului pe numele său. Numai că instanța nu avea căderea să aprecieze în această procedură asupra legalității și temeiniciei deciziei prin care a fost aplicată sancțiunea pecuniară de către autoritățile germane. Toate aceste dovezi ar fi trebuit prezentate instanței competente din Germania, într-o procedură echivalentă cu plângerea contravențională din legislația română, solicitându-se în același timp, eventual, și repunerea în termenul de formulare a plângerii. În același sens sunt și dispozițiile art.303 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală din care rezultă că orice revizuire a hotărârii este de competența exclusivă a statului emitent.
Or, după cum s-a arătat anterior, intimatul a fost informat cu privire la dreptul său de a ataca hotărârea luată împotriva sa și la termenul în care poate fi exercitată calea de atac, în conformitate cu legea statului emitent. De altfel, în acord cu prima instanță, Curtea a constatatat că nu este incident niciun motiv facultativ de nerecunoaștere și neexecutare, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru recunoaşterea si executarea unor sancţiuni pecuniare aplicate într-un stat membru al Uniunii Europene.
Decizia definitivă
În aceste condiții, la data de 27 februarie 2024, Curtea de Apel București a admis apelul și a recunoscut decizia emisă la data de 08.12.2021 de Polizeiprasidium Rheinpfalz ,definitivă la data de 04.01.2022, prin care intimatul a fost obligat la plata pedepsei pecuniare de 70 Euro şi 28,50 Euro cheltuieli de procedură. Instanța a constatat că intimatul nu a achitat sancţiunea pecuniară, așa că a decis să schimbe sancţiunea pecuniară de 70 Euro aplicată intimatului precum şi cuantumul cheltuielilor de procedură de 28,50 Euro în amendă de 348,11 lei, respectiv de 141,73 lei raportat la cursul euro al Băncii Naţionale a României de la data pronunțării prezentei decizii (4.973 lei/euro). Instanța a dispus în consecință emiterea formelor de executare în baza prezentei decizii. Decizia este definitivă.