Sprijin informativ pentru “Fabrica de permise” de la Suceava (1) / Pe ce probe s-au bazat procurorii DNA atunci când l-au reținut pe șeful serviciului secret al MAI din Suceava

Exclusivitate

La sfârșitul anului trecut, procurorii DNA Militar au început să lucreze la un dosar disjuns din dosarul în care erau vizați mai mulți angajați ai Compartimentului permise auto Suceava întocmit de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Suceava, și despre care Justnews a oferit mai multe informații aici. În acest nou dosar sunt urmărite penal 3 persoane, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de luare de mită, dare de mită, complicitate la luare de mită și folosirea în orice mod direct ori indirect a informațiilor care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine ori pentru alții de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite:

  • colonelul Timu Florin Constantin, șef al Serviciului Județean de Protecție Internă (SJPI) Suceava
  • comisarul șef Obreja Radu Ionuț, șeful compartimentului Regim Permis de Conducere și Examinări din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculare a Vehiculelor Suceava
  • Popovici Radu, persoana de încredere a lui Obreja Radu Ionuț.

Dosarul s-a disjuns avându-se în vedere calitatea de ofițer și de militar a inculpatului colonel Timu Constantin, angajat al Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI).

De ce aveau nevoie de ajutor

Cele 13 persoane – ofițeri, agenți de poliție, funcționari din cadrul SPCRPCIV Suceava și instructori auto – acuzate că au pus bazele unei adevărate “Fabrici de permise” la Suceava, aveau nevoie și de „protecție” din punct de vedere informativ, fiind conștiente de riscul mare la care se expuneau, determinat pe de o parte de nivelul uriaş al sumelor de bani care se obţineau din mită (la percheziții s-au găsit cash circa 2,2 milioane de euro),  iar pe de altă parte de numărul mare de persoane implicate, de diferite categorii (candidaţi, instructori auto, persoane cu rol în identificare de potenţiali candidaţi, administratori şcoli de şoferi, poliţişti examinatori, personal contractual din SPCRPCIV Suceava).  Prin urmare, se impunea de menținerea unui nivel ridicat de vigilenţă pentru evitarea descoperirii fenomenului infracţional. Iar acest lucru se putea face prin stabilirea și  păstrarea unor relaţii de încredere cu anumiţi reprezentanţi ai structurilor de informaţii şi structurilor anticorupţie din MAI, care să le faciliteze identificarea maşinilor anchetatorilor trimise în misiune sau identificarea şi eliminarea potențialilor investigatori sub acoperire.

Cu alte cuvinte, “Fabrica de permise” de la Suceava avea nevoie și de „protecția informativă” a activităților infracționale de corupție. Așa că au apelat chiar la unul dintre marii șefi pe plan local ai structurilor de informații, respectiv colonelul Timu Florin Constantin, șeful Serviciului Județean de Protecție Internă (SJPI) Suceava. Nu a fost însă singurul șef din structurile locale de informații, care ar fi fost “uns” de șefii “Fabricii de permise” de la Suceava. Procurorii DNA l-au trimis deja în judecată pe Martin Mihail, ofițer de poliție judiciară în cadrul Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Suceava. Mai multe informații despre acesta, în comunicatul DNA. 

Un indiciu

Potrivit unei adrese emisă în februarie anul acesta de DNA – Serviciul Teritorial Suceava, în perioada iunie 2016-februarie 2021, perioadă în care Timu Florin Constantin a fost împuternicit în funcția de șef al Serviciului Județean de Protecție Internă Suceava, această unitate de parchet nu a primit nici o informație de la SJPI Suceava cu privire la activitatea infracțională de corupție desfășurată de comisarul șef Obreja Radu Ionuț sau de alți ofițeri și agenți de poliție. Ultimele informări cu privire la suspiciuni legate de activitatea infracțională de la SPCRPCIV Suceava datau din noiembrie 2015-mai 2016 când la conducerea acesteia structuri de informații se afla o altă persoană, comisarul-șef Cristian Moisuc.

Probele

Conform acuzatorilor DNA, colonelul Timu Florin Constantin ar fi primit de la comisarul șef Obreja Radu-Ionuț, în mod direct sau prin intermediul omului său de încredere, Popovici Radu, în perioada august 2017 – noiembrie 2020, sume de bani cuprinse între 2.000 și 90.000 euro și un autoturism marca Volkswagen Tiguan, în valoare de aproximativ 9.000 euro. Aceste date ar rezulta din conținutul convorbirilor, în mediu ambiental, purtate de Obreja Radu-Ionuț și Ppopovici Radu, interceptate de procurori, din conținutul denunțului și a declarației unui martor cu identitate protejată, din procesele-verbale de transcriere a conținutului convorbirilor telefonice purtate de colonelul Timu Florin Constantin, din alte declarații de martori și înscrisuri existente la dosarul cauzei (extrase de carte funciară și acte de proprietate, procese-verbale de verificare în bazele de date, etc), dar și din informațiile înscrise într-o agendă ce îi aparținea lui Obreja Radu-Ionuț și care a fost ridicată de la domiciliul lui Popovici Radu cu ocazia percheziției domiciliare efectuate de anchetatori.

În agenda buclucașă, Obreja Radu Ionuț a scris cu mânuța lui următoarele:  „casă TIM (Sfântu Ilie) _ 90.000 euro – contract pe Radu Popovici – vândut mama RAP”.  Dar despre toate acestea, într-un articol viitor.

P.S. Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul București a emis mandate de arestare preventivă pe numele lui Timu Florin Constantin și Obreja Radu-Ionuț, pe 30 de zile, începând cu data de 04.03.2021 până la data de 02.04.2021, inclusiv.

 

 

spot_img

Articole recente

Concurs pentru ocuparea a două posturi vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Ordinul Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 213 din 03.07.2025 s-a aprobat organizarea de către Înalta...

Mai multe articole din aceeași categorie