Accidentul și pretențiile reclamantului
În ziua de 22.02.2019, pe Splaiul Independenţei nr. 202B, sector 6 București, în zona complexului Onix Residence, un copac, aflat în vegetaţie pe domeniul public, a căzut peste mașinile aflate în parcare, printre care se număra şi un autoturism, proprietate personală, marca Land Rover, tipul Range Rover Evoque, culoare albastru. În urma avariilor produse autoturismului, acesta nu mai putea fi utilizat, iar proprietarul a fost obligat să apeleze la un serviciu de tractare pentru a-l putea deplasa la Brigada Rutieră Bucureşti, care să constate avaria şi să elibereze autorizaţia de reparaţie, precum şi la o unitate specializată să constate pagubele suferite şi să stabilească valoarea prejudiciului. Ulterior, proprietarul, care nu avea încheiată o asigurare facultativă – poliţă CASCO, a notificat autorităţile responsabile de producerea incidentului cu privire la cele întâmplate, solicitându-le să deschidă un dosar de despăgubire corespunzător, la care să poată adăuga în probaţiune înscrisuri şi alte mijloace materiale de probă relevante. Potrivit păgubitului, copacul fusese puternic slăbit din cauza lucrărilor efectuate la un moment dat, urmare a neglijenţei crase a muncitorilor ce au acționat în zonă.
În consecință, prin cererea înregistrată la Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, reclamantul XXX, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 Bucureşti şi Primăria Sector 6 Bucureşti, a solicitat instanţei de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 177.964,16 lei, reprezentând contravaloarea reparaţiilor necesare în urma avarierii autoturismului proprietate personală marca Land Rover, tipul Range Rover Evoque, obligarea pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii legale calculată la suma reprezentând contravaloarea reparaţiilor, de la data de 23.02.2019 până la data plăţii efective a reparaţiilor, obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 1.428,00 lei, reprezentând costul constatării pentru stabilirea valorii reparaţiei la autoturismul avariat, obligarea pârâtelor, în solidar, la plata sumei de 600 lei, reprezentând costul cu tractarea autoturismului de la locul în care a fost avariat până la unitatea specializată să efectueze constatarea şi să stabilească valoarea costurilor reparației, precum și obligarea pârâtelor, în solidar, la plata cheltuielilor ocazionate cu prezentul litigiu.
Reacția pârâtelor
La data de 01.07.2019, pârâta Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană – Sector 6 a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată, prin care a solicitat instanţei să se pronunţe asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6, solicitând admiterea excepţiei astfel cum va fi formulată, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii formulate de reclamant. Conform HCGMB nr. 304/31.08.2009 privind Normele de Protecţie a Spaţiilor Verzi pe Teritoriul Municipiului Bucureşti, atunci când se doreşte defrişarea, toaletarea, reducerea şi regenerarea vreunui arbore, Asociaţia de Proprietari a imobilului limitrof arborelui respectiv se adresează Primăriei Municipiului Bucureşti în vederea solicitării avizului iar, numai în situaţia acordării avizului ADPDU Sector 6, se pot întreprinde activităţi de tăiere sau toaletare. În plus, atribuţiile ADPDU Sector 6 referitoare la toaletarea şi defrişarea arborilor se realizează doar pe domeniul public, nu şi pe cel privat sau al altor instituţii. Prin urmare, atribuţiile legale ale ADPDU Sector 6 nu sunt acelea de a toaleta/defrişa arbori atunci când se constată starea de degradare a acestora nici măcar în cazuri urgente, instituţia pârâtă neavând obligaţia legală de a acţiona în acest sens mai ales într-un spaţiu care nu este domeniu public. În declaraţia dată de proprietar s-a menţionat că autovehiculul a fost parcat în Splaiul Independenţei nr.202B, în zona Complexului rezidenţial „ONIX”, zonă care face parte din Complexul Studenţesc Grozăveşti, proprietarul de drept al terenului fiind Universitatea Bucureşti. Instituţia pârâtă a susținut că nu are atribuţii referitoare nici la amenajarea spaţiului verde şi nici la parcările din zona Complexului Grozăveşti. Pentru aceste motive, pârâta a solicitat instanţei să admită excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6. Pe fond, acţiunea reclamantului este nefondată având în vedere faptul că nu sunt suficiente elemente de natură a se stabili cu exactitate dacă este sau nu antrenată răspunderea civilă a ADPDU Sector 6, atâta timp cât:
- nu este stabilită cu certitudine cauza evenimentului;
- nu se poate stabili cu certitudine legătura cauzală, în sensul că nu se poate şti dacă raderea respectivului copac putea produce avariile suferite de autoturism;
- incidentul putea avea loc oriunde în alt loc sau putea avea alte cauze, atâta timp cât s-au avut în vedere doar declaraţiile conducătorului auto.
Ce au decis judecătorii
Prima instanță – Judecătoria Sectorului 6 – a respins cererea ca neîntemeiată, dar reclamantul a făcut apel, iar Tribunalul București a admis apelul și a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că obligă pârâţii Sectorul 6 al Municipiul Bucureşti şi Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 Bucureşti la plata, în solidar, a sumei de 177.964,16 lei, cu titlu de cost reparaţii autoturism, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestui debit principal în sumă de 177.964,16 lei, începând cu data de 23.02.2019 şi până la data plăţii efective. Pârâţii Sectorul 6 al Municipiul Bucureşti şi Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 Bucureşti au fost obligați, în solidar, la plata către reclamant a sumei de 1428 lei, reprezentând costul constatării daunelor, şi a sumei de 600 lei, reprezentând costul tractării autoturismului, precum și la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 8751,24 lei, reprezentând taxă de timbru de la fond şi apel şi onorariu de avocat fond, precum şi în valoare de 1500 lei, reprezentând onorariu de expert. Instanța a mai respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată cu privire la pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primar General, şi Administraţia Străzilor.
În motivare, instanța de apel a arătat că pârâta Administrația Domeniului Public Sector 6 București nu a negat faptul că ar avea atribuții de toaletare a copacilor aflați pe domeniul public al Sectorului 6 București, ci a susținut că nu are calitatea de paznic juridic în speţă şi că nu este în culpă. S-a stabilit că imobilul-teren pe care se găsea arborele căzut se află pe domeniul public al Municipiului Bucureşti și că, deşi terenul pe care era situat copacul se află în proprietatea pârâtului Municipiului Bucureşti, totuşi administrarea acestuia a fost transmisă în sarcina pârâţilor Sectorului 6 al Municipiul București şi Administraţia Domeniului Public şi Dezvoltare Urbană Sector 6 București. Prin urmare, întrucât pârâtul Sectorul 6 al Municipiul Bucureşti este cel care a beneficiat de dreptul generic de administrare a terenului pe care se găsea arborele, reiese faptul că acesta avea obligaţia să vegheze asupra structurii compozite a acestui copac, astfel încât să se asigure că nu au intervenit degradări structura sau deteriorări în starea vegetativă a copacului. Instanța a concluzionat că, în această speţă, fapta ilicită a pârâţilor constă în neluarea măsurilor legale de supraveghere, direcţie şi control, respectiv în ne-verificarea stării vegetative şi ne-toaletarea arborelui. Pârâții au atacat în zadar soluția la instanța superioară. La data de 20 noiembrie 2025, Curtea de Apel București a pus capăt acestui diferend:
- Solutia pe scurt: Respinge recursurile ca nefondate. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei astăzi, 20.11.2025.

