Compania de Autostrăzi, bună de plată față de un constructor italian, aflat în lichidare judiciară

Exclusivitate

În 2018, constructorul italian Tirrena Scavi SpA era desemnat câştigătorul contractului pentru construcţia Variantei de Ocolire Sud a municipiului Timişoara, în valoare de 272,433 milioane de lei, fără TVA, conform unui anunț dat publicității de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Lucrările au început în 2020, dar, din cauza întârzierilor, CNAIR a reziliat contractual cu italienii la sfârșitul anului 2022. La vremea respectivă lucrările erau executate în procent de circa 60 la sută, iar termenul pentru a nu se pierde cele circa 80 de milioane de euro fonduri europene era de 12 luni. În septembrie 2023 proiectul a fost reluat de către un alt executant și finalizat abia în septembrie 2024. Compania italiană Tirrena Scavi SpA se află în prezent în colaps, firma fiind administrată de un lichidator judiciar din martie 2023. Acest lucru nu a împiedicat-o să pretindă CNAIR daune interese în legătură cu proiectul  ‘Variantei de Ocolire a Municipiului Timişoara Sud’. Astfel,  prin cererea înregistrată la data de 05.10.2021, pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă, reclamanta TIRRENA SCAVI SpA în contradictoriu cu pârâtele CNAIR si Asocierea de firme ”SC VENTRA PROJECT MANAGEMENT SRL & UTIBER KOZUTI BERUHAZO KFT” a solicitat instanței să dispună:

  • revizuirea Ordinului de Modificare nr. 04 comunicat în 19.07.2021, în sensul consemnării faptului că Tirrena Scavi SpA este îndreptăţită, pentru lucrările de arheologie suplimentare, să acceseze Rezervele de Implementare în vederea recuperării unor costuri în cuantum de 9.767.146,37 lei (fără TVA);
  • obligarea pârâtei la plata daunelor-interese moratorii aplicate la această sumă, calculate potrivit formulei „rata de referinţă a dobânzii de politică monetară a BNR + 8 puncte procentuale”, începând cu data de 27.05.2021 şi până la data rămânerii definitive a hotărârii de admitere a prezentei acţiuni;
  • obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Publicația Newsonline.ro a menționat că, potrivit unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului referitoare la unele măsuri pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, ”rezervele de implementare” menționate în decizia Tribunalului București sunt o categorie de fonduri incluse în contractele semnate pentru obiectivele de investiții finanțate din fonduri europene din domeniul infrastructurii publice de transport, energie, mediu, dezvoltare urbană, regenerare urbană, eficiență energetică și iluminat public finanțate din fonduri europene denumite în continuare proiecte de infrastructură, care cuprind în structura devizului general de investiții cheltuieli privind protecția mediului, cheltuieli privind relocările de utilități, precum și alte categorii de cheltuieli similare necesare pentru implementarea proiectelor și care sunt independente de voința beneficiarului sau a executantului de lucrări sau care nu pot fi prevăzute cu exactitate la data organizării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică sau a contractului sectorial, după caz, dar sunt strict necesare pentru implementarea proiectelor de infrastructură.

În urmă cu un an, instanța de fond a dat dreptate, în parte, constructorului italian aflat în lichidare:

  • Solutia pe scurt: Admite în parte cererea. Respinge capătul de cerere formulat în principal, ca neîntemeiat. Admite în parte capătul de cerere formulat în subsidiar. Obligă pârâtele să revizuiască Ordinul de Modificare nr. 4 (Om Rez nr. 01), în sensul consemnării că reclamanta este îndreptăţită, pentru lucrările de arheologie suplimentare, să acceseze rezervele de implementare în vederea recuperării unor costuri în cuantum de 6.739.775,79 lei. Obligă pârâta CNAIR să plătească reclamantei dobânzi legale penalizatoare, calculate conform art. 3 alin. (21) din OG nr. 13/2011, la suma de 6.208.420,11 lei, începând cu data de 27.05.2021 şi până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Obligă pârâtele să plătească în solidar reclamantei suma de 174.168,40 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă debitului principal (124.168,40 lei), onorariu avocat (40.000 lei) şi onorariu expert (10.000). Obligă pârâta CNAIR să plătească reclamantei suma de 3.964,86 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă debitului accesoriu. Obligă reclamanta să plătească pârâtei suma de 18.000 lei, cu titlu cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI- a civilă. Pronunţată astăzi, 15.05.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

După ce CNAIR a atacat sentința cu apel, dosarul a ajuns pe masa judecătorilor  Curții de Apel București. Luna trecută, magistrații CAB au pus capăt definitiv acestui litigiu:

  • Solutia pe scurt: Admite apelurile. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că: Obligă pârâtele să revizuiască Ordinul de Modificare nr. 4 (Om Rez nr. 01), în sensul consemnării că reclamanta este îndreptăţită, pentru lucrările de arheologie suplimentare, să acceseze rezervele de implementare în vederea recuperării unor costuri în cuantum de 5.436.324,91 lei. Obligă pârâta CNAIR să plătească reclamantei dobânzi legale penalizatoare, calculate conform art. 3 alin. (21) din OG nr. 13/2011, la suma de 4.904.969,23 lei, începând cu data de 27.05.2021 şi până la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Obligă pârâtele să plătească în solidar reclamantei suma de 148.099,38 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru aferentă debitului principal (98.099,38 lei), onorariu avocat (40.000 lei) şi onorariu expert (10.000). Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei. Compensează în parte cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi obligă apelantele la plata sumei de 15.000 lei cheltuieli de judecată către intimată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin grefa instanţei, azi, 19.06.2025.
spot_img

Articole recente

Concurs pentru ocuparea a două posturi vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Ordinul Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 213 din 03.07.2025 s-a aprobat organizarea de către Înalta...

Mai multe articole din aceeași categorie