Sustragerea energiei electrice din rețeaua de joasă tensiune reprezintă un risc, atât pentru cei care se racordează în mod ilegal, cât și pentru consumatorii de bună-credință din vecinătate, se arată într-o informare de presă publicată de CEZ România. Orice intervenție neautorizată, precum și utilizarea unor instalații improvizate, pot genera oricând accidente grave sau incendii, ducând la pierderi de vieți omenești și daune materiale semnificative. În plus, astfel de intervenții neautorizate au impact direct asupra calității alimentarii cu energie electrică a consumatorilor, determinând variații de tensiune și întreruperi ale alimentării cu energie electrică.
La sfârșitul lunii februarie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat sentința într-un dosar de furt de energie electrică prin racordare ilegală la rețea. Astfel, în baza art. 92 alin. 2 din Legea 123/2012, inculpatul Nicolae Ilie a fost condamnat la pedeapsa de 135 ( o sută treizeci şi cinci) zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de executare/ folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea, stabilind cuantumul unei zile-amendă la suma de 10 lei, aplicând astfel inculpatului pedeapsa amenzii în cuantum de 1.350 ( o mie trei sute cinzeci) lei. El a fost condamnat apoi la pedeapsa de 200 (două sute) zile amendă pentru săvârşirea infracţiunii de furt, stabilind cuantumul unei zile-amendă la suma de 10 lei, aplicând inculpatului pedeapsa amenzii în cuantum de 2.000 (două mii) lei. În baza art. 38 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. c din Codul penal, ICCJ a decis contopirea pedepselor și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2.000 lei amendă penală, la care a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă (450 lei). Nicolae Ilie se alege astfel cu o amendă penală de 2.450 lei. El riscă înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii în caz de neplată a amenzii și are un termen de supraveghere de un an.
Potrivit unor statistici din 2012, furturile de energie electrică reprezentau aproape un sfert din consumul de curent electric la nivel naţional, fiind frecvent întâlnite atât în rândul consumatorilor casnici, cât şi al agenţilor economici. Legea penală sancționează aceste fapte: astfel, executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
foto:politiaromana.ro