Arbitrajul
La data de 13 iulie 2020, reclamantul Hugo Boss Trade Mark Management GmbH & Co. KG, Germania, reprezentat de către SCA Turcu &Turcu, România, a depus la Centrul de Arbitraj și Mediere al OMPI (Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale – în engleză, World Intellectual Property Organization – WIPO), o plângere care îl viza pe pârâtul XXX. Reclamantul deține numele de domeniu “boss.com“ care a fost înregistrat în 1993 și este utilizat să redirecționeze utilizatorii de Internet pe website-ul său principal “www.hugoboss.com“. Litigiul era generat de domeniul de internet <boss.ro>, care a fost înregistrat de către Pârât pe 31 martie 2020. Pârâtul este un investitor și revânzător de nume de domenii și operează sub denumirea Extreme Solutions SRL (“Extreme Solutions”), deținând website-ul „www.eureg.ro” (“EUReg”).
Reclamantul a susținut că numele de domeniu în litigiu este identic cu mărcile sale BOSS, că Pârâtul nu are drepturi sau interese legitime cu privire la numele de domeniu în litigiu şi că Pârâtul a înregistrat şi utilizează numele de domeniu în litigiu cu rea credinţă. Reclamantul solicită în consecință transferul de la Pârât a numelui de domeniu în litigiu.
Pârâtul, care susţine că are interese legitime cu privire la numele de domeniu în litigiu care a fost înregistrat și este utilizat cu bună credinţă, a precizat că administrează societatea Extreme Solutions care operează site-ul EUReg. Acesta furnizează, printre altele, servicii de monitorizare și înregistrare prioritară pentru domeniile care sunt șterse din registrul național de nume de domenii. Pârâtul susține că monitorizează personal peste 200 de nume de domenii din anul 2006 și deține un portofoliu important de nume de domenii, majoritatea fiind cuvinte generice sau scurte. În opinia Pârâtului, faptul că timp de 20 de ani Reclamantul nu a depus eforturi pentru înregistrarea/recuperarea numelui de domeniu <boss.ro>, faptul că Reclamantul utilizează <hugoboss.com> și <hugoboss.ro> demonstrează lipsa de interes a Reclamantului față de numele de domeniu în litigu și nu poate justifica vreo confuzie creată pentru clienții din România.
În cauză, din materialul probator administrat, Completul de arbitraj a constatat că, punând în balanță toate probabilitățile, numele de domeniu în litigiu a fost înregistrat mai degrabă pentru valoarea sa de marcă a Reclamantului decât pentru sensul său din dicționar. Pârâtul nu a reușit să demonstreze că are drepturi sau interese legitime cu privire la acesta și, mai mult, Completul de arbitraj a concluzionat că Pârâtul a înregistrat și utilizează numele de domeniu în litigiu cu rea credință. Pentru aceste motive, Completul Administrativ a decis, la data de 3 noiembrie 2020, ca numele de domeniu în litigiu <boss.ro> să fie transferat Reclamantului.
Împotriva hotărârii WIPO – Centrul de Mediere și Arbitraj pârâtul nu a formulat contestație, fapt ce a dus la rămânerea definitivă a hotărârii pronunțate. La data de 11.01.2021, Hugo Boss Trade Mark Management GmbH & Co. KG, pentru a da posibilitatea pârâtului să achite cheltuielile ocazionate de litigiul menșionat anterior, în valoare totală de 4.927 euro, a transmis acestuia o notificare, care a rămas fără răspuns.
Soluțiile la fond și apel
În aceste condiții, la data de 22.02.2021, prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, reclamanta Hugo Boss Trade Mark Management GmbH & Co. KG, în contradictoriu cu pârâtul XXX, a solicitat instanței obligarea pârâtului la plata cheltuielilor generate de soluţionarea litigiului privind transferul numelui de domniu „boss.ro” de către WIPO – Centrul de Arbitraj şi Mediere, reprezentând cheltuieli avocaţiale şi taxa de soluţionare, în cuantum de 4.927 euro ( echivalentul a 23.825,37 lei), precum şi la plata cheltuielilor de judecată generate de prezenta cauză, constând în taxa judiciară de timbru şi onorariu de avocat. Reclamanta a arătat că sunt întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv existenţa faptei ilicite, unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate între faptele ilicite şi prejudiciul înregistrat şi existenţa vinovăţiei.
În 4 februarie 2022, instanța de fond a respins cererea ca neîntemeiată. Judecătorul a apreciat că sumelor, reprezentând cheltuieli arbitrale, nu le sunt aplicabile regulile art. 453 din Codul de procedură civilă (unde culpa procesuală se traduce, pe planul dreptului material, prin răspunderea civila delictuală -art.1357 şi urm.- a părţii ce pierde procesul), referitoare la recuperarea pe cale separată a cheltuielilor de judecată, întrucât dreptul comun în materie de arbitraj este reprezentat de dispoziţiile Cărţii a IV-a in Codul de procedură civilă.
Hugo Boss Trade Mark Management GmbH & Co. KG a atacat soluția cu apel, așa că litigiul a ajuns pe rolul Tribunalului București care, la data de 8 aprilie 2024, i-a dat dreptate reclamantei:
- Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimbă în tot sentinţa apelată, în sensul că: Admite cererea. Obligă pe pârât să achite reclamantei suma de 23.825,37 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente litigiului arbitral. Obligă pe pârât să achite reclamantei suma de 8.610,65 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente etapei fondului. Obligă pe intimat să achite apelantei suma de 8.070,14 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente etapei apelului. Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei, astăzi, 08.04.2024.
Motivarea și urmarea
În motivarea hotărârii, consemnată de rejust.ro, tribunalul a apreciat că prima instanţă a plecat de la o ipoteză eronată, respectiv aceea după care, numai în condiţiile art. 597-600, se pot solicita cheltuielile aferente arbitrajului. În realitate, textele respective au în vedere numai situaţia arbitrilor şi cheltuielilor necesare derulării arbitrajului şi nu-şi propun să stabilească vreo regulă privind desocotirea dintre părţi. În opinia instanței, nu există o condiţionare a plăţii cheltuielilor arbitrale către partea care a câştigat procesul strict în cadrul procedurii speciale respective. Odată stabilite acestea, reiese că este admisibilă calea dreptului comun pentru obţinerea cheltuielilor respective, respectiv invocarea răspunderii civile delictuale, astfel cum apelanta-reclamantă a făcut-o. Şi, cum condiţiile acesteia sunt îndeplinite (art. 1357 C. civ.), reiese caracterul întemeiat al cererii. Astfel, fapta constă în acţiunea intimatului-pârât, care nu a recunoscut pretenţiile valide ale apelantei-reclamante. Vinovăţia reiese din fapta respectivă, iar prejudiciul constă în cheltuielile cu procesul. Legătura de cauzalitate reiese ex re.
A fost apoi rândul pârâtului să atace soluția, cu recurs, la instanța superioară. Prin urmare, litigiul a ajuns la Curtea de Apel București, în primăvara acestui an. La data de 8 septembrie 2025, instanța de recurs a dispus suspendarea soluționării cauzei, în baza Hotărârii nr.2/26.08.2025 a Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti.
