Asociația Declic s-a zbătut degeaba: Florin Cîțu și Mioara Costin au scăpat

Exclusivitate

Înalta Curte de Casație și Justiție a pus capăt săptămâna trecută încercării Asociației Declic de a obține declanșarea unei anchete penale pe numele fostului premier și lider PNL, Florin Cîțu și a fostei sale consiliere de la Guvern, Mioara Costin:

  • Detalii soluţieRespinge, ca nefondată, plângerea formulată de petenta Asociaţia Declic împotriva soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa din data de 05 iulie 2022, menţinută prin ordonanţa nr. 245/II/2/2022 din data de 07 septembrie 2022, în dosarul nr. 312/P/2021 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie. Obligă petenta la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţa din camera de consiliu, astăzi, 02 noiembrie 2022.

Asociația Declic a depus în iulie anul trecut un denunț pe numele premierului Florin Cîțu și pe cel al consilierei de stat Mioara Costin, pentru infracțiunile de instigare la abuz în serviciu și respectiv abuz în serviciu. Decizia vine după ce în spațiul public a apărut un document cu antetul Guvernului, prin care Mioara Costin trasa linii de comunicare politică pentru strategia lui Florin Cîțu în lupta internă pentru șefia Partidului Național Liberal.

„Am militat dintotdeauna pentru justiție independentă. Vrem să fie aflat adevărul și el nu poate fi stabilit decât printr-o cercetare penală. Avocații Declic au analizat speța și au concluzionat că sunt suspiciuni potrivit cărora premierul ar fi putut comite o faptă de instigare la abuz în serviciu. Ne dorim ca prim-miniștrii României, ca toți demnitarii, de fapt, să înțeleagă că funcțiile din stat nu sunt instrumente pentru câștigarea luptelor politice interne. Nimeni nu poate trata instituția publică pe care a ajuns să o conducă temporar ca pe propria moșie, nu poți folosi resursele publice în interes personal, indiferent ce funcție ai avea” – a declarat cu acel prilej Tudor Brădățan, directorul executiv al Declic.

În opinia acestuia, faptele consilierului de stat pot reprezenta o încălcare a atribuțiilor de serviciu, pentru că ar fi oferit, din postura de funcționar public, sprijin politic unui candidat la o funcție în partid. Mai mult, angajatul Guvernului ar fi prestat activități în interesul personal al lui Florin Cîțu, folosind resurse publice ale Executivului. Potrivit agenției Agerpres, chestionat pe această temă într-o conferinţă de presă, Florin Cîţu a spus că el, din funcţia de premier, poate să comenteze doar pe documente oficiale și că niciodată un astfel de document nu a fost înregistrat sau nu i-a fost prezentat în niciun moment.

La scurt timp după apariția scandalului, Mioara Costin a fost eliberată, la cerere, din funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului.

spot_img

Articole recente

Concurs pentru ocuparea a două posturi vacante de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin Ordinul Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 213 din 03.07.2025 s-a aprobat organizarea de către Înalta...

Mai multe articole din aceeași categorie