În data de 22.06.2019, într-un bar din centrul localității Mavrodin, județul Teleorman, în urma unui conflict spontan iscat pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, trei indivizi au bătut crunt un tânăr, în vârstă de 27 de ani, pe care l-au lăsat într-o baltă de sânge. Cei trei au lovit-o în mod repetat pe victimă cu picioarele în abdomen şi cu halbe de bere în cap. Tânărul snopit în bătaie a stat în comă mai bine de o lună de zile, fiind operat în București de câteva ori. Din păcate, din cauza loviturilor primite în cap, bărbatul şi-a pierdut vederea. După cum rezultă din concluziile Raportului de expertiză medico – legală nr. A1 – 105/1.018/2019 din data de 22.06.2019, victimei i-au fost cauzate leziuni ce au necesitat 100 – 110 zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în pericol.
Cei trei bătăuși – Mone Ginel-Ionuţ, zis ,,Crăcănel”, Mone Marian, zis ,,Blondu” şi Bivolaru Alexandru-Daniel, zis ,,Belea” – au fost trimiși în judecată, prin rechizitoriul din 16 octombrie 2019, întocmit Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și consemnat de rejust.ro, pentru săvârşirea infracţiunii de ,,tentativă de omor calificat” (Mone Ginel) și ,,tentativă de omor” ( ceilalți doi). În septembrie 2024, Tribunalul Teleroman i-a condamnat pe Mone Ginel-Ionuţ la pedeapsa de 12 ani închisoare, iar pe ceilalți doi la câte 8 ani închisoare. Indivizilor li s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii pe o perioadă de trei ani a exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice), lit.b (dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat), lit. h (dreptul de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme) şi lit.n (dreptul de a comunica cu victima sau cu membrii de familie ai acesteia). Cei trei agresori vor fi obligați să achite către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Teleorman suma de 3.309 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând cheltuieli transport sanitar cu partea vătămată, plus majorări de întârziere aferente debitului cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești şi până la achitarea integral, către Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti suma de 51.428,08 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare plus majorări de întârziere aferente debitului cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești şi până la achitarea integrală. Indivizii vor fi obligați să achite, în solidar suma de 10.000 euro cu titlu de despăgubiri morale,către victimă, precum și suma de 12.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, către partea vătămată. Instanța a mai decis ca inculpaţii, în solidar să fie obligați la o despăgubire lunară, către partea vătămată, începând cu data comiterii faptei, 22.06.2019 şi până la încetarea stării de nevoie la nivelul unui salariu minim net pe economie, potrivit dispoziţiilor art.1388 alin.3 Cod Civil.
Inculpații și partea vătămată au formulat apel, care a fost soluționat săptămâna trecută de Curtea de Apel București. Instanța a decis să-l condamne pe inculpatul Mone Ginel Ionuț, la pedeapsa închisorii de 16 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat, menținând însă pedepsele principale la care ceilalți doi inculpați – Mone Marian și Bivolaru Alexandru Daniel – au fost condamnați. În ce privește cuantumul daunelor morale, instanța de apel a considerat că acordarea unei sume de 10.000 de euro cu titlu de daune morale pare derizorie şi arbitrară, fiind insuficientă pentru recrearea echilibrului psihic şi emoţional al victimei, afectat ca urmare a acţiunilor inculpaţilor. Curtea a învederat că accesarea unor servicii de medicale, imposibilitatea desfăşurării unor activităţi obişnuite, schimbarea inclusiv a modului de viață (o persoană nevăzătoare având nevoi speciale), toate aceste aspecte sunt unele care, economic, presupun disponibilizarea unor resurse financiare semnificative. În acest context, instanța a opinat că apare ca fiind evident faptul că sancţionarea autorilor infracţiunilor, cu sancţiuni adecvate, atât în plan penal, cât şi în plan civil, este un prim pas pentru limitarea efectelor traumei suferită de partea civilă. În lumina acestor considerente, Curtea de Apel București a admis apelul formulat de partea vătămată și a majorat cuantumul daunelor morale, de la suma de 10.000 euro la suma de 75.000 euro. Decizia judecătorilor Curții de Apel București este definitivă.