Adjunctul șefului Poliției Capitalei ar putea afla, săptămâna viitoare, verdictul judecătorilor în privința stării de incompatibilitate, constatată de ANI

Exclusivitate

În umă cu un an, Agenția Națională de Integritate anunța că Radu Emilian Gavriș, comisar-șef și director general adjunct al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București,  „s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât simultan cu deținerea calității de organ de cercetare al poliției judiciare, a exercitat și funcții remunerate, cu încălcarea prevederilor art. 2, alin. (4) din Legea nr. 364/2004, respectiv care nu se încadrează la excepția impusă de textul legal – funcții didactice din învățământul superior”.   Conform articolului 2, alin. (4) din Legea nr. 364/2004,  „calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată,  cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior ”.

Potrivit publicației Libertatea, ANI l-a declarat incompatibil pe Gavriș pentru că a ținut cursuri la Institutul Național al Magistraturii și la Ministerul de Interne din Republica Moldova. Astfel, Radu Gavriș a ținut cursuri la INM despre tehnici de audiere, în perioada 2020-2023, în cadrul proiectului „Justiția 2020: profesionalism și integritate” și a câștigat aproape 15.000 de lei. El a ținut cursuri și la Ministerul de Interne din Republica Moldova în cadrul Misiunii UE, între 2022-2023, și i-a învățat pe polițiști cum să își îmbunătățească cooperarea și schimburile de informații cu polițiile din alte state. El a câștigat peste 200.000 de lei în acea perioadă.

Conform prevederilor legale, „fapta persoanei cu privire la care s-a constatat (…) încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective (…)”. „Persoana (…) față de care s-a constatat existența (…) starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

O lună mai târziu, la 23 ianuarie 2025, Radu Gavriș a contestat raportul de evaluare nr. 39421/G/II/18.12.2024 în instanța de contencios administrativ a Curții de Apel București. La primul termen de judecată, instanța a amânat judecarea cauzei pentru 26 noiembrie 2025, când s-a stabilit că se va pronunța o soluție în dosar la data de 10 decembrie 2025.

Cine este comisarul-șef Radu Gavriș

Hotnews scrie că, de-a lungul carierei, Radu Gavriș a fost implicat în mai multe controverse. După ce a condus mulți ani Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei, în 2018 i-a cerut lui Carmen Dan, ministru de Interne la acea vreme, „să facă un pas în spate”, invocând prescrierea unui dosar în care suspect principal era Eugen Stan, un polițist de la Rutieră acuzat atunci de pedofilie. În 28 august 2018, Carmen Dan îl reevalua pe Gavriș și îi mulțumea pentru „profesionalismul şi determinarea” cu care s-a acţionat pentru recuperarea pistolului care i-a fost furat femeii jandarm în timpul violenţelor din 10 august din Piaţa Victoriei.

Ajuns mai târziu șeful Poliției Capitalei, Radu Gavriș a fost detașat în 2020 la Poliția județului Harghita. Decizia a fost semnată de Liviu Vasilescu, înainte ca acesta să-și dea demisia din fruntea Poliției Române, ca urmare a scandalului generat de întâlnirea cu membri ai clanului Duduianu, înainte de înmormântarea șefului lor. Radu Gavriș a dat în judecată instituția și a câștigat în instanță, revenind în Poliția Capitalei. ​​ În 2021, Lucian Bode, pe atunci ministru de Interne, l-a înlocuit pe Radu Gavriș care coordona lupta antiCOVID la nivelul Poliției Capitalei, după ce acesta a fost surprins într-un restaurant, încălcând măsurile sanitare.

spot_img

Articole recente

Inițiativă legislativă ce vizează incriminarea faptei de ultraj judiciar și în cazul executorilor judecătoreşti

La Senat a fost înregistrată marți, 2 decembrie 2025, propunerea legislativă pentru completarea art. 279 din Legea nr. 286/2009...

Mai multe articole din aceeași categorie