Activitatea Consiliului de Mediere este suspendată temporar începând cu data de 27.10.2025, informează pagina oficială a instituției – consiliuldemediere.ro. În această perioadă, Consiliul nu va emite acte administrative, dar va opera modificări în Tabloul Mediatorilor la cerere, cu excepția celor legate de forma de exercitare a profesiei, se mai precizează în anunțul publicat pe pagina web a Consiliului.
Instituția are un nou șef, din vara trecută, în persoana d-nei Ramona Mirabela Mocian, aleasă în functia de președinte al Consiliului de Mediere. Desemnarea noului președinte al Consiliului de Mediere s-a făcut, în urma votului membrilor consiliului, prezenți la ședința extraordinară ce a avut loc în în 14 iunie 2024.
După cum prevede Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator, Consiliul de mediere este format din 9 membri, aleşi prin vot direct sau prin reprezentare de către mediatorii autorizaţi, în condiţiile prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere. Membrii Consiliului de mediere sunt validaţi de ministrul justiţiei, pe o durată de 2 ani. Consiliul de mediere se întruneşte lunar sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui. Şedinţele Consiliului de mediere sunt publice, cu excepţia cazului în care membrii săi hotărăsc altfel. Lucrările Consiliului de mediere se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 7 membri. În exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul de mediere adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor care îl compun. Opiniile diferite se motivează şi se consemnează separat în cuprinsul hotărârii. La lucrările Consiliului de mediere pot fi invitate să participe persoane din orice alte instituţii sau organisme profesionale, a căror consultare este necesară pentru luarea măsurilor sau pentru adoptarea hotărârilor Consiliului de mediere.
Consiliul de mediere are următoarele atribuţii principale:
- a) promovează activitatea de mediere şi reprezintă interesele mediatorilor autorizaţi;
- b) elaborează standardele de formare în domeniul medierii, pe baza celor mai bune practici internaţionale în materie;
- c) avizează programele de formare profesională a mediatorilor, conform art. 9 alin. (2);
- d) întocmeşte şi actualizează lista furnizorilor de formare a mediatorilor care au obţinut autorizarea în conformitate cu cadrul legal existent în domeniul formării profesionale a adulţilor;
- e) autorizează mediatorii, în condiţiile prevăzute de prezenta lege;
- f) întocmeşte şi actualizează tabloul mediatorilor autorizaţi;
- g) ţine evidenţa birourilor mediatorilor autorizaţi;
- h) supraveghează respectarea standardelor de formare în domeniul medierii;
- i) ia măsuri pentru aplicarea în practică a dispoziţiilor art. 26 alin. (2);
- j) adoptă Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi, precum şi normele de răspundere disciplinară a acestora;
- k) ia măsuri pentru respectarea prevederilor conţinute de Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor autorizaţi şi aplică normele privind răspunderea disciplinară a acestora;
- l) face propuneri pentru completarea sau, după caz, corelarea legislaţiei privind medierea;
- m) adoptă regulamentul privind organizarea şi funcţionarea sa;
- n) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege şi de regulament.

