Magistrații au refuzat să blocheze, pe calea ordonanței președințiale, procesul de evaluare a terenurilor Aeroportului Băneasa, la cererea Fondului Proprietatea

Exclusivitate

În vara acestui an, Fondul Proprietatea, în calitate de reclamant, în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA (CNAB), a solicitat Tribunalului Ilfov, pe calea ordonanței președințiale, suspendarea executării Hotărârii Adunării Generale Extraordinară a Acționarilor a Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB) SA nr. 8 din 08.07.2025, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anularea acestei hotărâri. În motivare, reclamantul a arătat că este acționar minoritar al pârâtei, deținând 20% din capitalul social al companiei, în timp ce restul acțiunilor sunt deținute, în proporție de 80%, de către Statul român, prin Ministerul Transporturilor. La data de 08.07.2025, prin votul exclusiv al acționarului majoritar, s-a adoptat Hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 8/08.07.2025 a CNAB, prin care s-a aprobat demararea procedurii de evaluare a terenurilor care au aparținut fostei SN Aeroportul International București – Băneasa Aurel Vlaicu SA (S.N.A.I.B.B.- A.V. S.A.) , pentru care au fost obținute certificate de atestare a dreptului de proprietate, în vederea majorării capitalului social al CNAB cu valoarea terenurilor care au aparținut fostei societăți, pentru care au fost obținute certificate de atestare a dreptului de proprietate. Reclamantul a menționat că nu a luat parte la adunarea generală a acționarilor din data de 08.07.2025 și că terenurile nu sunt identificate nici în cuprinsul Hotărârii și nici în cuprinsul notei de aprobare, acesta fiind un element esențial de regăsit în cuprinsul hotărârii, având în vedere că, în funcție de conținutul hotărârii, expertul evaluator ar urma să efectueze evaluarea bunurilor în cauză. CNAB a demarat procedura de majorare a capitalului social cu valoarea bunurilor pentru care deține dreptul de proprietate, însă procesul nu a fost finalizat, fie din cauza unor neînțelegeri cu statul român cu privire la modalitatea de evaluare, fie prin aplicarea greșită a dispozițiilor legale aplicabile.

În opinia reclamantului, reevaluarea terenurilor încalcă Decizia Curții de Apel București nr. 373/07.03.2024 și dispozițiile legale speciale aplicabile, încercându-se în mod abuziv să se supraevalueze bunurile respective, chiar dacă o instanță a stabilit că o astfel de abordare este nelegală. Un alt motiv de nelegalitate invocat de către reclamant, privește nelegalitatea convocatorului adunării generale a acționarilor CNAB din 08.07.2025, arătând că o astfel de convocare a fost realizată de președintele consiliului de administrație, fără o decizie a Consiliului de Administrație în acest sens. În ceea ce privește condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, reclamantul a susținut, în esență, că raportat la art. 133 din Legea nr. 31/1990, legiuitorul a instituit o prezumție de urgență în considerarea faptului că, în această materie, aparența de nelegalitate implică și producerea unei pagube iminente, care nu ar putea fi reparată. În primul rând, prejudiciile concrete produse societății și implicit reclamantului, în calitate de acționare al reclamantului, rezultă din împrejurarea că pârâta va trebuie să suporte costurile substanțiale ale procedurii de evaluare, inclusiv onorariul evaluatorului autorizat, conform celor menționate expres și în nota de aprobare nr. 361/13.05.2025 emisă de Biroul Patrimoniu și Cadastru al Societății și prezentată acționarilor cu ocazia convocării. Cheltuirea unor sume din fondurile societății în vederea susținerii unor operațiuni juridice nelegale reprezintă un prejudiciu direct și actual adus patrimoniului societar, în contradicție cu interesul legitim al acționarilor de a asigurare o administrare prudentă și conformă cu legea. În al doilea rând, prin executarea hotărârii se pune în mișcare un mecanism complex ce are ca finalitate diminuarea/disoluția participațiilor deținute de reclamant în cadrul societății, iar adoptarea unei hotărâri ulterioare de aprobare a majorării capitalului social va reprezenta, în contextul creat de Hotărârea nr. 8/08.07.2025, o simplă formalitate, întrucât decizia esențială a fost luată deja la acest moment. Reclamantul a concluzionat că diminuarea valorii activului net echivalează cu devalorizarea companiei, ceea ce are consecințe negative în prețul acțiunilor Fondului Proprietatea, în poziția Fondului Proprietatea pe piața de capital și în relația cu partenerii săi comerciali – în special, instituțiile de credit.

În întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială, susținând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ., respectiv condiția ”aparenței dreptului”, Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor CNAB nr. 8/08.07.2025 fiind adoptată atât cu respectarea prevederilor Legii nr. 137/2002, a celor dispuse prin Decizia Curții de Apel București nr. 373/07.03.2024 și a prevederilor Legii nr. 31/1990. Nu poate fi reținută nici condiția ”urgenței”, întrucât, raportat la motivele invocate de reclamantă, respectiv costurile ce urmează a fi angajate pentru numirea expertului evaluator, în condițiile Legii nr. 31/1990, și pretinsa evaluare nelegală a terenurilor, situație neconfirmată la data introducerii ordonanței președințiale, nu pot fi reținute ca motive care să justifice urgența.

La sfârșitul lunii august, instanța de fond a hotărât următoarele:

  • Solutia pe scurt: Respinge ca neîntemeiată cererea având ca obiect ordonanță președințială. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunțare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Ilfov, în situația exercitării căii de atac. Pronunțată azi, 25.08.2025, prin punerea soluției la dispoziție prin mijlocirea grefei instanței.

În motivarea sentinței, consemnată de rejust.ro, judecătorul a susținut că reclamantul nu a cuantificat şi nu a probat în vreun fel un eventual prejudiciu, astfel încât simplele afirmaţii referitoare la pretinsa pagubă, dedusă din temerea reclamantului cu privire la o eventuală diminuare a participației sale, nu sunt de natură să justifice condiţia urgenţei.

Reclamantul a atacat în zadar soluția cu apel căci, la data de 23 octombrie 2025, chiar la primul termen de judecată, Curtea de Apel București a luat următoarea hotărâre:

  • Solutia pe scurt: Respinge apelul ca nefondat. Definitivă. Pronunţată, astăzi, 23.10.2025, şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
spot_img

Articole recente

Spitalul Prof. Dr. Constantin Angelescu, aflat în subordinea Ministerului Justiției, organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager

Consiliul de Administrație al Spitalului Prof. Dr. Constantin Angelescu organizează concurs pentru ocuparea funcției de manager — persoană fizică....

Mai multe articole din aceeași categorie