Într-un proces care a debutat în august 2017, moștenitorii defunctului Vișinescu Alexandru au fost chemați în judecată, alături de Statul Român, Ministerul Finanțelor, MAI, Administrația Penitenciarelor și Primarul General al Capitalei, de către Ion Andrei Gherasim, al cărui bunic pe linie maternă, membru marcant al PNȚ, a fost una din victimele torționarului Alexandru Vișinescu. Ion Andrei Gherasim a solicitat instanței obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 75.000 euro cu titlu de daune morale. După ce, în decembrie 2017, instanța de fond – Tribunalul București – a respins acțiunea pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, Ion Andrei Gherasim a atacat soluția cu apel, dosarul ajungând astfel pe rolul Curții de Apel București, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Instanța a stabilit termen de pronunțare a soluției pentru data de 26 iunie 2023.
Într-un alt proces, ajuns la rejudecare la Tribunalul București, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) se judecă cu moștenitorii torționarului Alexandru Vișinescu, dar și cu Camera Notarilor Publici București și biroul notarial competent teritorial. MAI a solicitat, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâului Vișinescu Alexandru, prin moștenitori, la plata sumei de 344.100 lei, obligarea pârâtei Camera Notarilor Publici București la deschiderea procedurii succesorale și la inventarierea bunurilor succesorale de pe urma defunctului Vișinescu Alexandru și obligarea acesteia la desemnarea unui curator special al moștenirii defunctului Vișinescu Alexandru. În aprilie anul acesta, instanța a pronunțat următoarea soluție:
- Solutia pe scurt: Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 200 lei. Respinge cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 200 lei, ca prescrisă. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, în ceea ce priveşte restul pretenţiilor, ca neîntemeiată. Admite, în parte, cererea. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 180.905,35 lei, reprezentând contravaloarea daunelor morale şi a cheltuielilor judiciare achitate de reclamant, conform deciziei penale nr. 122/F/24.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 51A/10.02.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală. Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată. Cu apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată astăzi, 05.04.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei.
Cine a fost Alexandru Vișinescu
Wikipedia.org amintește că Alexandru Vișinescu a fost primul torționar comunist condamnat definitiv în România. Locotenent-colonel (r.) Alexandru Vișinescu a fost, între 1956–1963, ultimul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, unde a murit, în urma torturilor, liderul PNŢ Ion Mihalache. Vișinescu a fost găsit vinovat de moartea a 12 deținuți politici, care au fost bătuți, înfometați și lăsați fără medicamente. În ultimul său cuvânt de la proces, Vișinescu a cerut să fie achitat, susținând că deținuții politici au murit din cauza vârstei.
Procesul lui Alexandru Vișinescu a survenit la mai bine de 50 de ani de la săvârșirea faptelor. Pe 18 iunie 2014, procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului General au finalizat cercetările împotriva torționarului Alexandru Vișinescu, dispunând trimiterea acestuia în judecată sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității. Dosarul procurorilor a avut la bază denunțul și probatoriul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
Procesul, desfășurat la Curtea de Apel București, s-a încheiat după aproximativ un an, pe 24 iulie 2015. Prin sentința penală nr. 122F/24.07.2015, Vișinescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare. Sentința a rămas definitivă la 10 februarie 2016, după judecarea apelului de către Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecătorii au dispus degradarea militară a lui Alexandru Vișinescu, care avea de plătit, în solidar cu Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Afacerilor Interne și Administrația Națională a Penitenciarelor, despăgubiri de 300.000 euro către trei părți civile, urmași ai deținuților închiși la Râmnicu Sărat (Vișinescu înfăptuise crimele pentru care fusese găsit vinovat în timp ce era funcționar al Statului Român, ca ofițer activ de penitenciar). Alexandru Vișinescu a murit în detenție, în 5 noiembrie 2018, la Spitalul Penitenciar Rahova.

