Zeci de angajați și foști angajați ai instanțelor militare se judecă cu Ministerul Apărării, nemulţumiți de modul în care au fost stabilite drepturile lor salariale

Exclusivitate

Mai multe zeci de angajați și foști angajați ai instanțelor militare arondate Curții Militare de Apel au dat în judecată, în urmă cu doi ani, pe pârâții Ministerul Apărării Naționale și Direcția Instanțelor Militare, nemulţumiți fiind de modul în care au fost stabilite drepturile lor salariale. Astfel, reclamanții – magistraţi militari, foşti magistraţi militari, personal auxiliar de specialitate şi personalului conex din cadrul instanţelor judecătoreşti – au solicitat instanței de contencios administrativ de la Curtea de Apel București obligarea pârâţilor la emiterea dispoziţiilor de salarizare în prin raportare la VRS în cuantum de 605,225 lei, şi cu includerea în solda lunară/salariul lunar a sumelor aferente sporului de dispozitiv, sporului de specialist de clasă, majorării de 15% acordată în temeiul art II alin 3 litera b din legea 153/2017, sume ce făceau parte din salariul lunar acordat pentru luna decembrie 2017, începând cu data de 1.01.2018 şi, în continuare, pentru perioada în care au fost în activitate.

La al treilea termen de judecată, Ministerul Apărării, prin consilier juridic, a depus o cerere de introducere în cauză a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, prin raportare la prevederile art 142 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară. Pârâţii Ministerul Apărării Naţionale în nume propriu şi pentru Direcţia Instanţelor Militare, prin consilier juridic, învederează că drepturile salariale de care beneficiază judecătorilor militari, personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex militar şi civil de la instanţele militare sunt stabilite de către Ministerul Apărării Naţionale, care este ordonatorul principal de credite, iar indemnizaţia de încadrare se stabileşte de către Directorul Instanţelor Militare. La interpelarea instanţei cu privire la interferenţa preşedintelui Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie în ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale magistraţilor din litigiul dedus judecăţii şi necesitatea introducerii acestuia, reprezentantul pârâţilor reiterează că deciziile de stabilire a indemnizaţiilor de încadrare şi a celorlalte drepturi salariale ale personalului din cadrul instanţelor militare sunt emise cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare, art. 142 din Legea nr. 303/2022 privind organizarea judiciară, iar directorul Direcţiei Instanţelor Militare ia act de ordinele administrative emise de preşedintele Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie, care este ordonator principal. Prin raportare însă la prevederile art 2 din Capitolul VIII ale Legii Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, instanța a notat că preşedintele Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie nu are nicio atribuţie cu privire la stabilirea drepturilor salariale de care beneficiază judecătorii militari, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex militar şi civil de la instanţele militare, iar calitatea de ordonator principal o are Ministerului Apărării Naţionale.

La termenul din octombrie anul trecut, completul Curții de Apel București a constatat că pentru soluţionarea litigiului dedus judecăţii este necesară publicarea Deciziei nr. 43/16.09.2024 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 1505/1/2024 (conexat dosar nr. 1640/1/2024), prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul brut al salariilor de bază, respectiv al indemnizațiilor de încadrare din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare „Justiție”, stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 lei, se majorează, începând cu data de 1 ianuarie 2018, cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, iar angajatorii nu au acordat deja această majorare. La ultimul termen de judecată, cel din 4 martie anul acesta, instanța a suspendat judecarea cauzei privind până la pronunţarea ICCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu privire la sesizarea ce face obiectul dosarului nr. 297/1/2025 şi până la soluţionarea dosarului ce va fi format, ca urmare a sesizării ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 11.02.2025, în dosarul 3221/2/2023.

spot_img

Articole recente

Concursurile, organizate în zilele de 19 și 20 noiembrie 2025 de Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești, se vor desfășura la Hotelul Marshal Garden din...

Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești (UNEJ) aduce la cunoștința candidaților înscriși la concursurile sau examenele din zilele de 19...

Mai multe articole din aceeași categorie