Vinul “MO NK” de la Valea Călugărească a învins în instanță romul “Old Monk”

Exclusivitate

Cererea de la OSIM

În iunie 2019, SC Cap Vie-vin Valea Calugărească SRL a depus la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) spre înregistrare cererea privind marca individuală combinată ”MO NK”, pentru următoarele produse din clasa 33: „băuturi alcoolice (cu excepţia berii; vinuri, vinuri fortificate; cidru alcoolic; băuturi spirtoase; lichioruri, preparate alcoolice pentru fabricarea băuturilor; esenţe alcoolice, extracte din fructe alcoolice)”. La data de 04.09.2019, a formulat opoziţie societatea Mohan Meakin Limited, iar ca efect al opoziţiei, SC Cap Vie-vin Valea Calugărească SRL şi-a restrâns revendicarea doar la categoria „vinuri”. OSIM a emis Decizia de admitere a mărcii, numai că Mohan Meakin Limited a contestat decizia, iar prin hotărârea nr. 50/16.03.2021, Comisia de contestaţii mărci din cadrul OSIM a dispus admiterea acesteia. În motivare, conform rejust.ro, Comisia de Contestații Mărci din cadrul OSIM a reținut în esență că între mărcile analizate există puternice similitudini vizuale, fonetice şi conceptuale, care sunt apte să genereze un risc de confuzie pentru consumatorul mediu relevant căruia i se adresează. În aceste condiții, SC Cap Vie-vin Valea Calugărească SRL s-a adresat instanței, respectiv Tribunalului București.

Rom vs Vin

Potrivit informațiilor de pe internet, produsul Old Monk Rum este un rom indian iconic, lansat în 1954, locul de producţie fiind Ghaziabad, Utter Pradesh, India. Produsul este amestecat și învechit timp de cel puţin 7 ani. Este un rom închis, cu o aroma distinctă de vanilie, cu un conţinut alcoolic de 42,8%. Old Monk rum este considerat o băutură alcoolică de lux si este unul dintre cele mai bine vândute romuri negre din lume, fără a-și face publicitate, bazându-se foarte mult pe clienţii fideli si recomandări. Old Monk Rum este distribuit numai online, având prețuri prohibitive pentru marea majoritate a consumatorilor români. De asemenea, produsul nu are un volum însemnat de vânzări în România. Vinul “MO NK” este produs în Valea Călugărească, iar producătorul a ales denumirea Monk (Călugăr în limba engleză), ce derivă chiar din denumirea ariei viti-vinicolă Valea Călugărească.

SC Cap Vie-vin Valea Calugărească SRL a susținut că cele două mărci aflate în conflict nu sunt similare din punct de vedere vizual, fonetic şi conceptual/semantic, iar din punctul de vedere al produselor, în situaţia prezentă, este vorba despre produse total diferite, respectiv „rom” şi „vin”. Ar fi prin urmare absurd să se presupună că un consumator ar putea face confuzie între romul sub marca Old Monk şi vinul produs în Valea Călugărească. Pe de altă parte, mărcile „OLD MONK” se prezintă sub forma unor etichete având elementele verbale redate pe fundal închis la culoare, încadrate intr-un oval mărginit de un şnur în interiorul căruia se observă o figură masculină, iar în fundal se disting o serie de butoaie aşezate în straturi. Elementele verbale sunt înscrise pe două rânduri, despărţite de o linie orizontală îngroşată, scrise cu font decorativ vintage, cu litere îngroşate. Marca „MO NK” reprezintă o etichetă pe fundal închis la culoare, unde elementul verbal este scris central pe două rânduri, respectiv MO şi NK, cu litere majuscule, larg reprezentate, fără culori revendicate. În concluzie, SC Cap Vie-vin Valea Calugărească SRL intenționează să comercializeze vin sub marca „MO NK”, pe când  Mohan Meakin Limited comercializează rom sub mărcile europene „OLD MONK”.

Soluțiile judecătorilor

La începutul acestui an, Tribunalul București a dat dreptate firmei ce comercializează rom sub marca „OLD MONK”:

  • Solutia pe scurt: Respinge cererea ca neîntemeiată. Obligă reclamanta să plătească pârâtei Mohan Meakin Limited cu titlu de cheltuieli de judecată suma de 4.500 EUR reprezentând onorariu avocat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.01.2022.

Instanța a argumentat că similaritatea dintre două mărci este pronunțată, că există un risc de confuzie şi că acesta nu este cu nimic diminuat de diferenţele dintre cele două produse. Soluția a fost atacată de SC Cap Vie-vin Valea Calugărească SRL, iar recent Curtea de Apel București a pronunțat sentința, care este definitivă:

  • Solutia pe scurt: Admite apelul. Schimba in tot sentinta apelata in sensul ca: Admite contestatia. Schimba in tot Hotararea nr. 50/16.03.2021 a comisiei Contestatii MArci din cadrul OSIM in sensul ca: Respinge contestatia formulata de Mohan Meakin Limited. Mentine decizia de admitere a marcii individuale combinate MONK M 2019 04782 pentru produsele „vinuri” din clasa 33. Definitiva. Pronuntata in sedinta publica, azi, 16.11.2022.
spot_img

Articole recente

ONRC: accesul la Registrul beneficiarilor reali (RBR) este asigurat oricui poate demonstra un interes legitim, cu condiţia înregistrării online şi a plăţii tarifului aferent

Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) a publicat săptămâna trecută o INFORMARE referitoare la noile condiții de acces la...

Mai multe articole din aceeași categorie