Normele de organizare a concursurilor de admitere în magistratură vor avea caracter de lege, după ce un proiect în acest sens al Ministerului Justiţiei a fost lansat pe circuitul de avizare interministerială şi urmează să fie aprobat de guvern. Documentul pune în acord legislaţia în materia concursurilor de admitere în magistratură şi la Institutul Național al Magistratuirii, precum şi de absolvire a Institutului şi a examenului de capacitate cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 121/2020 care prevede ridicarea la rang de lege a normelor respective
Totodată, proiectul de lege, intitulat „Mica reformă a INM”, stabilește, cu caracter temporar, durata cursurilor în anii 2020 și 2021 la Institutul Național al Magistraturii precum și a stagiului judecătorilor și procurorilor care au fost admiși la INM.
Potrivit noilor reguli, durata cursurilor la Institutul Național al Magistraturii în anii 2020 și 2021 va fi de doi ani, iar judecătorii și procurorii care au fost admiși la Institutul Național al Magistraturii în anii 2020 și 2021 vor parcurge un stagiu de un an.
După afişarea rezultatelor definitive ale concursului, candidaţii admişi după cele două etape ale concursului vor fi verificaţi sub aspectul îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii. Verificarea condiției de a fi apt din punct de vedere psihologic se realizează anterior susținerii probei interviului, în cazul concursului de admitere în magistratură și la INM. De asemenea, a fost introdusă posibilitatea contestării probei interviului în cazul concursului de admitere în magistratură și la INM.
Legat de subiectul proiectului legislativ al Ministerului, Justnews a stat de vorbă cu doi auditori de justiție din anul I, Asoltanei Ancuța(A.A.) și Agisuna Hacan-Emrah (A.H.E.), care ne-au declarat:
Rep: Ce părere ai despre acest proiect ca proaspăt admis in cadrul INM?
A.A.: Cred că proiectul de lege privind concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii și magistratură este mai mult decât așteptat de viitorii candidați la aceste concursuri și în consecință, bine venit, deoarece se încearcă punerea în acord cu Decizia Curții Constituționale nr. 121/2020 (prin care s-a declarat neconstituțional art. 106 lit. d din Legea 304/2004). Astfel li se oferă o șansă reală tuturor celor care își doresc o carieră de judecător sau procuror. Cursurile cu durata de 2 ani, dar și stagiul cu durata de un an, precum și celelalte măsuri anunțate, vor sprijini și îndrepta, din punctul meu de vedere, deficitul de personal cu care se confruntă întreg sistemul justiției la acest moment. Așadar, reglementarea unui cadru legislativ pe această problemă apărea ca imperios necesară și urgentă.
A.H.E.: Consider ca proiectul Ministerului Justiției privind concursurile de admitere în justiție, atât cel de admitere în magistratură, cât și cel de admitere la Institutul Național al Magistraturii este bine-venit, având în vedere situația actuală pandemică și deficitul de personal cu care se confruntă corpul profesional al magistraților. Având în vedere că prin Decizia Curții Constituționale nr.121/2020 și situația pandemică s-a produs un decalaj cu privire la aceste concursuri, reglementarea unui cadru legal în materie este imperioasă.
Rep: Consideri că sunt adecvate aceste modificări sau erau potrivite cele dinainte?
A.A.: Sunt de părere că forma propusă de actualul proiect de lege, care nu face altceva decât să continue soluțiile deja adoptate pentru admiterea la Inm 2019 prin Hotărârea CSM 91/21.05.2019, este adecvată în raport de nevoile de resurse umane cu care se confruntă sistemul.
A.H.E.: Consider ca forma propusă de școlarizare prin proiectul de lege este adecvată prin raportare la practica anilor anteriori în care s-a optat pentru aceeași perioadă de școlarizare.
Rep:Credeți că ar trebui făcute și alte modificări?
A.A.: Cu siguranță proiectul a fost elaborat de specialiști din cadrul Ministerului Justiției care cunosc nevoile reale ale sistemului, astfel că nu îmi pot exprima opinia cu privire la alte modificări ce s-ar impune.
A.H.E.: Având în vedere similitudinea dintre reglementarea actuală și cea veche, consider că proiectul de lege este conform standardelor legale.