Victorie definitivă pentru Clotilde Armand într-un proces deschis împotriva unui jurnalist

Exclusivitate

Înalta Curte de Casație și Justiție a pus capăt săptămâna trecută procesului pe care primarul Sectorului 1 Clotilde Armand l-a inițiat împotriva jurnalistului Mihnea Tălău, alături de redacția Agenția Media și WorldPress Consulting SRL:

  • Detalii soluţie: Decizia nr.2016:Anulează recursul declarat de pârâta Worldpress Consulting SRL, prin administrator, împotriva deciziei nr.1480A din 28 octombrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie. Obligă pe recurentă la plata către intimata Armand Clotilde Marie Brigitte a sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art.451 alin.2 Cod procedură civilă. Definitivă.

Anterior, la Curtea de Apel București, Clotilde Armand câștigase în urmă cu 2 ani apelul, după ce instanța de fond – Tribunalul București –  pronunțase, la data de 21 aprilie 2021, la doar al doilea termen de judecată, soluția în dosar:

  • Solutia pe scurt: Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Worldpress Consulting SRL, ca neîntemeiată. Admite, în parte, cererea, așa cum a fost modificată. Obligă pârâții, în solidar, la plata sumei de 10.000 lei, către reclamantă, cu titlu de daune morale. Obligă pârâții să retragă de pe pagina web www.agentiamedia.ro articolele denumite „Cum căpuşază firma lui Clotilde Armand banii europeni destinaţi României”, „S-a sfârşit mitul Clotildei Armand. Acuzaţii deosebit de grave!” şi „Clotilde Armand şefa exploziei de la Distrigaz. Pe angajaţi nu îi scotea din „români hoţi şi proşti”. Obligă pârâții să publice, pe cheltuiala sa, pe pagina web www.agentiamedia.ro şi în două publicaţii de circulaţie naţională dispozitivul hotărârii pronunțate în prezenta cauză. Respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată. Obligă pârâţii la plata sumei de 5100 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru, precum şi contravaloarea onorariului de avocat, redus conform art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă. Cu apel, în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul București. Pronunțată astăzi, 21.04.2021, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

Articolul „Clotilde Armand şefa exploziei de la Distrigaz. Pe angajaţi nu îi scotea din „români hoţi şi proşti” a fost publicat pe 14 septembrie 2020, „S-a sfârşit mitul Clotildei Armand. Acuzaţii deosebit de grave!” a fost publicat în 16 septembrie 2020, iar articolul „Cum căpuşază firma lui Clotilde Armand banii europeni destinaţi României” a apărut online în data de 25 septembrie 2020. Prin urmare, cele 3 articole au fost publicate în plină campanie electorală pentru alegerile locale. Clotilde Armand a câștigat atunci scrutinul desfășurat în septembrie 2020, la mică diferență de voturi, în fața contracandidatului său, Daniel Tudorache. Clotilde Armand a fost apoi validată în funcția de primar al Sectorului 1 în data de 27 octombrie 2020, la exact o lună de la alegerile locale.

La alegerile de anul acesta, Clotilde Armand a pierdut fotoliul de edil în fața liberalului George Tuță. Mandatele primarilor și consilierilor locali aleși pe 9 iunie vor începe la data de 1 noiembrie 2024. 

spot_img

Articole recente

Eșec DNA în dosarul fostului președinte al societății de asigurări C.A.R.E. România SA, controlată de Ministerul Finanțelor

Acuzațiile inițiale În iunie 2016, procurori ai Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție – au dispus...

Mai multe articole din aceeași categorie