Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în ședința din 8 octombrie, a avizat favorabil, în unanimitate, proiectul de Ordonanţă de urgenţă a Guvernului privind desfăşurarea pe perioada stării de alertă a concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante în sistemul de justiţie.
Proiectul de OUG propune stabilirea unor norme derogatorii astfel încât, pe perioada stării de alertă, să se poată desfășura doar anumite concursuri pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul instituțiilor din sistemul de justiție, respectiv cele prevăzute mai jos. În cadrul instituțiilor judecătorești, proiectul vizează doar un număr de posturi vacante de personal auxiliar de specialitate, personal conex, funcționari publici și personal contractual, fără a se avea în vedere posturile de judecători sau procurori.
Prin urmare, posturile vacante pentru care se vor putea organiza concursuri sunt următoarele:
- Înalta Curte de Casație și Justiție: 30 de posturi ( 20 de posturi de magistrat-asistent și 10 posturi de grefier)
- Instanțele judecătorești: 337 de posturi ( 263 de posturi de personal auxiliar de specialitate, 16 posturi de personal conex, 30 de posturi de funcționar public și 28 de posturi de personal contractual)
- Sistemul de probațiune: 254 de posturi (150 de posturi de consilier de probațiune, 84 de posturi de personal contractual în cadrul serviciilor de probațiune și 20 de posturi în cadrul structurii centrale a Direcției Naționale de Probațiune)