Unul dintre cei mai vânaţi traficanţi de ţigări din România a fost reabilitat de judecători

Exclusivitate

Curtea de Apel București a decis recent să-l reabiliteze pe cetățeanul român Etor Farage.

  • Solutia pe scurt: DP. 73/CO/ Respinge ca nefondată contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împotriva sentinţei penale nr.1231/23.10.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, în dosarul nr. 22741/3/2020. În temeiul art.275 alin.3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunțată în şedinţă publică, azi, 26.02.2021.
    Document: Hotărâre  73/2021  26.02.2021

Etor Farage este un medic de origine israeliană, care a căpătat cetățenia română la mijlocul anilor 90 și a devenit om de afaceri. El a fost acuzat de procurori că, alături de soție, a pus bazele uneia dintre cele mai prolifice și îndelungate rețele de ţigarete de provenienţă Republica Moldova sau Ucraina care a funcționat pe raza municipiului București. Din această rețea mai făceau parte rude și apropiați ai cuplului și parteneri de afaceri din Republica Moldova.

Cum opera rețeaua

Până în anii 2000, marfa de contrabandă era adusă cu trenul Prietenia, pe ruta Chişinău-Bucureşti, scrie Digi24. Mai târziu, țigaretele erau introduse, de regulă, pe teritoriul României prin punctul de trecere a frontierei – Albiţa, după care erau transportate cu autoutilitare până în Municipiul Bucureşti de diferiţi cetăţeni moldoveni.  Ţigările erau recepţionate de inculpaţi şi depozitate, fie în cadrul unui complex comercial din Bucureşti, sectorul 1 (deţinut de o societate comercială administrată de Etor F.), fie în alte locaţii, cum ar fi domiciliile/reşedinţele acestora. Marfa de contrabandă era vândută în mod ilegal, pe teritoriul României, în Bucureşti către diverse persoane fizice. Sumele de bani rulate în cadrul activităţii infracţionale erau mari, respectiv contravaloarea fiecărui transport de ţigarete efectuat din Republica Moldova fiind de 40.000-50.000 de euro. La percheziția imobiliară au fost găsite 989.640 de ţigarete fără timbre, prejudiciul cauzat fiind estimat, doar în urma acelei percheziții, la suma de 110.000 de euro.

Condamnat la 3 ani închisoare

După ce a fost găsit vinovat de comiterea infracțiunii de contrabandă, el a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a. Sentința penală nr.250/12. 03. 2013 a fost pronunțată de Tribunalul București, rămânând definitivă prin decizia penală nr.173/A/05. 06. 2013 a CAB si irevocabilă prin decizia nr. 3892/06. 12. 2013 a ICCJ.

Cererea de reabilitare, acceptată de Tribunal și de Curtea de Apel

Etor Farage a formulat cererea de reabilitare în septembrie 2020. Tribunalul București a admis cererea în 23 octombrie anul trecut, dar soluția a fost atacată de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Curtea de Apel București a dat însă hotărârea definitivă în favoarea fostului contrabandist.

spot_img

Articole recente

Gigi Becali va afla în curând dacă rămâne cu suspendarea și amenda decise de FRF pentru afirmațiile jignitoare făcute la adresa unui arbitru-femeie

Patronul clubului de fotbal FCSB, George (Gigi) Becali va afla peste două săptămâni dacă rămâne cu suspendarea și amenda...

Mai multe articole din aceeași categorie