Cetățeanul rus Alekseev Pavel, urmărit internaţional pentru punerea în executare a mandatului de arestare emis în data de 21.12.2021 de Tribunalul Districtual Frunzenskiy din Vladivostok (Rusia), a fost prins în România în februarie anul acesta. El era acuzat de săvârşirea infracţiunii de fraudă la scară înaltă cu neexecutarea obligaţiilor, prevăzută de sec. 7 art. 159 din Codul Penal rus.
Săptămâna trecută, Curtea de Apel București a decis să respingă cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Federaţia Rusă cu privire la persoana extrădabilă Alekseev Pavel. Judecătorii români au luat această decizie în temeiul art. 52 alin. 1 lit. c şi alin. 7 din Legea nr. 302/2004 republicată cu referire la art. 33 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată rap. la art. 10 din Convenţia europeană de extrădare din data de 13.12.1957.
Articolul 52 alin. 1 lit. c şi alin. 7 din Legea nr. 302/2004 prevăd că dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru extrădare, respinge cererea și dispune punerea în libertate a persoanei extrădabile. Hotărârea se motivează în 24 de ore și este transmisă procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel, care o remite, de îndată, compartimentului de specialitate al Ministerului Justiției.
De asemenea, art. 33 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 stipulează că extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripția răspunderii penale sau prescripția executării pedepsei este împlinită fie potrivit legislației române, fie potrivit legislației statului solicitant. În același sens, art. 10 din Convenţia europeană de extrădare din 1957 prevede că extrădarea nu se va acorda, dacă prescriptia actiunii sau a pedepsei este împlinită, potrivit legislaţiei fie a părţii solicitante, fie a părţii solicitate.