Direcția Generală Anticorupție a anunțat vineri, 15 octombrie, că Tribunalul Maramureș a condamnat luna trecută un inculpat, persoană fără calitate specială, pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență în formă continuată (27 acte materiale) și nerespectarea regimului armelor și munițiilor, la o pedeapsă cu executare de 4 ani și 10 luni de închisoare, la care se adaugă alte 608 zile de închisoare, și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută la art. 66, lit. a și lit. b Cod penal, pe o durată de 4 ani. Totodată, a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 45.000 euro, 3.000 lei și 200 lire sterline, precum și a unei arme de vânătoare marca GOMO model G1200. Hotărârea a rămas definitivă, prin neapelare.
Persoana vizată în aceast dosar se numește Pinczes Iosif. El a fost liberat condiționat din penitenciar, unde executa o pedeapsă de 6 ani şi 6 luni de închisoare. Liberarea a fost dispusă prin sentinţa penală nr.859/2016 a Judecătoriei Baia Mare, dar Pinczes Iosif mai avea însă de executat un rest de 608 zile de închisoare, care s-a adăugat pedepsei de 4 ani și 10 luni dispusă în 25 septembrie 2020 de judecătorii Tribunalului Maramureș.
Dosarul penal pentru care a fost condamnat luna trecută a fost constituit ca urmare a denunțurilor formulate în luna februarie 2018, la Direcția Generală Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Maramureș, de trei persoane, sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de influență.
În urma probelor administrate, a rezultat faptul că persoana condamnată a pretins și primit de la un număr de 27 de persoane (inculpați și suspecți în cauză), diverse sume de bani, în total sumele de 49.459 euro, 7.500 lei și 200 lire sterline, lăsându-i să creadă pe aceștia că are influență asupra mai multor funcționari din cadrul unor persoane juridice de drept privat sau asupra unor funcționari publici (instructori auto din cadrul unor școli de șoferi, profesori de legislație rutieră, medici și psihologi din instituții medicale și cabinete psihologice, examinatori (polițiști) de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Maramureș, funcționari care eliberează cărți de identitate din cadrul Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Baia Mare, funcționari din cadrul instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește emiterea unor cartele tahograf și a atestatului de transport marfă, funcționari publici din cadrul IPJ Maramureș-Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase).
În schimbul sumelor de bani precizate, Pinczes Iosif le-a promis că-i va determina pe funcționarii menționați, să-și încalce atribuțiile de serviciu specifice/să efectueze acte contrare atribuțiilor de serviciu, având ca finalitate obținerea în mod fraudulos a unor permise de conducere auto, eliberarea în alte condiții decât cele legale a documentelor de identitate ori obținerea în mod fraudulos a unor certificate de absolvire a cursurilor pentru permis de port-armă.