Doi cetățeni români, Dinu Vasile și Milică Ionel, au fost condamnați în Italia la închisoare pentru că au forțat patru femei, aduse din România, să se prostitueze. Cei doi au fost condamnați pentru proxenetism, precum și pentru tâlhărie și extorsiune în dauna celor 4 românce. Faptele pentru care au răspuns în fața judecătorilor datau din 2011, cei doi fiind condamnați în primă instanță în 2016, iar definitiv în 11.01.2019.
Luni, 19 octombrie 2020, Curtea de Apel București a acceptat transferul unuia dintre cei doi români, Dinu Vasile, într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei cu închisoarea de 5 ani. În cazul lui, instanța a acceptat să deducă din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la 01.07.2011 până la data de 29.09.2011, durata arestului la domiciliu de la data de 30.09.2011 până la data de 16.01.2012 și perioada executată de la data de 06.03.2019 la zi. Decizia nu este însă definitică și poate fi atacată cu apel.
Cei doi se află în prezent în penitenciarul Piazza Lanza din Catania. Ei au fost arestați de carabinieri în martie anul trecut în baza unui ordin de detenție emis de Tribunalul din Catania.
foto: newsicilia.it