În data de 17 martie 2022, prim-ministrul României, Nicolae-Ionel Ciucă, a emis decizia nr. 220 din 17 martie 2022 pentru numirea lui Cezar-Costin STANCU în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, pentru un mandat de 4 ani. Decizia este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262/17.03.2022.
Cezar-Costin Stancu a mai deținut în trecut funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, la Autoritatea Națională pentru Cetățenie, fiind numit în martie 2017 prin semnătura premierului de atunci Sorin Grindeanu. El nu a rămas în funcție decât un 1 an, fiind eliberat, la cerere, prin Decizia nr.93 din 7 martie 2018 a premierului de atunci al României, Vasilica-Viorica Dăncilă.
Cine este Cezar-Costin Stancu
Potrivit CV-ului său, disponibil aici, Cezar-Costin Stancu este multispecializat în securitate-interne-criminalistică-apărare-diplomație, după cum a remarcat și jurnalistul Dan Badea, într-un articol publicat pe investigative-report.ro.
Iată Studiile/Calificările / diplomele obţinute de reprezentantul PSD de la Autoritatea Națională pentru Cetățenie:
- Licentiat in Stiinte Politice Facultatea de Stiinte Politice, SNSPA – 2010
- Licenţiat în Drept, Facultatea de Drept, Universitatea Titu Maiorescu – 2011
- Absolvent de Master în Ştiinţe Politice SNSPA – 2012
- Absolvent al Școlii Europene din cadrul ISD “Ovidiu Şincai” – 2012
- Absolvent al Colegiului Național de Apărare, Curs de Securitate şi Bună Guvernare – 2011
- Master în Criminalistică și Psihologie Judiciară în Investigația Penală – 2014
- Absolvent al Colegiului Naţional de Afaceri Interne, Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Curs Managementul Strategic al Afacerilor Interne – 2014
- Absolvent al Institutului Diplomatic Român, Curs Politică Externă şi Diplomaţie –2014
- Absolvent al Colegiului Național de Informații, Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”- 2015
- Absolvent al Programului de Studii Psihopedagogice Nivelul I si Nivelul II de certificare pentru profesia didactică, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic, Universitatea din Pitești – 2015
- Doctorand în domeniul siguranței și securității naționale – 2015-2018
- Curs CODECS Managementul Proiectelor
- Curs ASEBUSS Leadership
- Curs Manager de Proiect, Extreme Training București
N.A. Academia Națională de Informații se numește ,,Mihai Viteazul” și nu,,Mihai Viteazu” (?!)
Jurnalistul Dan Badea a notat că tânărul PSD-ist (fost PUNR-ist) Cezar-Costin Stancu a absolvit, pe rând (sau în paralel) șapte (7!) instituții, a finalizat 3 cursuri, a luat 2 mastere, și a încheiat 3 ani de doctorat. Toate aceste cursuri, institute, colegii, mastere, facultăți (cu excepția celor 3 ani de doctoratură) au fost finalizate între 2010-2015, deci în doar 5 (cinci) ani, adică în timpul în care un tânăr obișnuit termină o facultate adevărată, cu master cu tot.
De remarcat faptul că, în paralel cu studiile, tânărul PSD-ist (fost PUNR-ist) Cezar-Costin Stancu muncea ca:
- Director General Direcţia Generală pentru Tineret în cadrul Autorității Naționale pentru Sport și Tineret (2010-2012)
- Director Direcția Tabere și Agrement din cadrul Ministerului Tineretului și Sportului (2013-2016)
Concluzia îi aparține jurnalistului Dan Badea: Stancu Cezar-Costin reprezintă, prin studii, implicare și sinecuri esența politicii de cadre a PSD. Despre legăturile lui Cezar Costin Stancu cu politicianul Gabriela Firea, puteți citi în articolul publicat pe investigative-report.ro.
foto: facebook.com