Instanța supremă a pronunțat miercuri, 24 noiembrie, soluția definitivă în procesul în care protagoniști au fost avocata Luminiţa Cecilia Mazilu din Baroul Bucureşti şi omul de afaceri Silviu Decebal Draghiş, un martor important într-unul din dosarele „Microsoft”.
- Detalii soluţie: Cu majoritate: Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi de apelanţii intimaţi inculpaţi Draghiş Decebal Silviu şi Mazilu Luminiţa Cecilia împotriva sentinţei penale nr.139/F din data de 29 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, în dosarul nr. 983/2/2018. Obligă apelanţii intimaţi inculpaţi Draghiş Decebal Silviu şi Mazilu Luminiţa Cecilia, la plata sumei de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului declarat de către Parchet rămân în sarcina statului. Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de câte 868 lei, rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 noiembrie 2021. Cu opinia separată a doamnei judecător, în sensul admiterii apelului formulat de inculpatul Draghiş Decebal Silviu împotriva sentinţei penale nr.139/F din data de 29 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, extinderea efectelor apelului şi în ceea ce o priveşte pe inculpata Mazilu Luminiţa Cecilia, desfiinţarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, Curtea de Apel Bucureşti.
Acuzațiile DNA
Cei doi au fost trimiși în judecată de către procurorii DNA pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și instigare la spălare de bani săvârșită în forma participației improprii ( Draghiş Decebal Silviu) și respectiv trafic de influență și spălare de bani (Mazilu Luminiţa Cecilia). Ei ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză), în cursul lunii decembrie 2009, un procentaj de 10% din suma ce urma să-i fie atribuită de Administrația Fondului de Mediu, pentru două proiecte finanțate din fonduri nerambursabile. În schimbul banilor pretinși, cei doi inculpați ar fi promis martorului că își vor exercita influența pe lângă funcționarii publici cu funcții de conducere din cadrul instituției publice menționate anterior, pentru a-i determina să aprobe cererile de finanțare privind proiectele respective. În același context, în perioada 22.06.2010 – 10.01.2012, cei doi ar fi primit de la omul de afaceri, în tranșe, prin transferuri bancare suma totală de 430.752 euro, reprezentând contravaloarea unor contracte fictive de asistență juridică. Pentru a disimula adevărata natură a provenienței sumei de bani primită în condițiile de mai sus, inculpata Mazilu Luminița și o altă persoană, ce a acționat fără vinovăție ca urmare a instigării inculpatului Draghiș Decebal, ar fi transferat banii respectivi în conturile unor societăți comerciale în baza unor contracte de prestări servicii care, în realitate, nu au fost realizate niciodată. Sumele de bani reprezentând prețul traficului de influență, astfel introduse în circuitul civil, au fost în final, în cea mai mare parte, retrase în numerar și predate de doi intermediari lui Draghiș Decebal Silviu.
Sentința
În vara anului trecut, instanța de fond, Curtea de Apel București, a hotărât condamnarea celor doi.
Draghiș Decebal Silviu: a fost condamnat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență și la o pedeapsă de 4 (patru) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de instigare la spălare a banilor, în forma participației improprii; instanța a decis să aplice și pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit.b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), și lit.c (dreptul de a fi asociat ori administrator al unei societăți comerciale) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată; în plus, s-a decis luarea măsurii confiscării speciale cu privire la suma de 1.804.808, 76 lei.
Mazilu Luminiţa Cecilia: fost achitată de comiterea infracțiunii de trafic de influență, dar a fost condamnată la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de spălare a banilor și la pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice), lit.b (dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat), și lit.c (dreptul de a exercita profesia de avocat) din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată ori considerată ca executată; instanța a decis să suspende condiţionat executarea pedepsei pe o perioadă de 5 ani, termen de încercare.