Un fost secretar de stat va afla curând dacă rămâne cu plata unei amenzi pentru nerespectarea unei decizii penale definitive a judecătorilor

Exclusivitate

Alin Iulian Țucmeanu a fost numit, în aprilie 2014, secretar de stat la Ministerul Sănătăţii, prin Decizia nr. 168/2014, semnată de premierul României de la acea vreme, Victor-Viorel Ponta. În perioada august – noiembrie 2015, un om de afaceri, sprijinit de secretarul de stat Alin Ţucmeanu, a promis o mită de 60.000 euro unor persoane din conducerea unui spital, abilitate să încheie un contract privind achiziţia de aparatură medicală, în valoare de 2.207.100 lei plus TVA. Procurorii DNA au intrat pe fir și au aflat că secretarul de stat Alin Ţucmeanu era cel care l-a recomandat pe omul de afaceri persoanelor respective, asigurându-le de „seriozitatea” sa şi de faptul că acesta îşi va onora promisiunea de a le remite suma totală de 60.000 de euro. Alin Ţucmeanu a fost condamnat definitiv în aprilie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti la 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită în dosarul legat de încheierea unui contract privind achiziţia de aparatură medicală. Potrivit deciziei instanţei, Ţucmeanu va rămâne 4 ani sub supraveghere, perioadă în care trebuie să frecventeze un program de reintegrare socială şi să efectueze 100 de zile muncă în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public Sector 2 sau al Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare. În plus, fostul secretar de stat a fost condamnat la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat și dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o durată de 4 ani, de la rămânerea definitivă a pedepsei principale. Instanţa de fond – Tribunalul Bucureşti – îl achitase pe Ţucmeanu  de acuzații.

În octombrie 2020, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, a lui Alin Iulian Ţucmeanu, la data faptei director general adjunct în cadrul Autorităţii Rutiere Române, sub aspectul săvârşirii, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracţiunii de neexecutare a sancţiunilor penale. „Deşi a luat la cunoştinţă de dispoziţiile deciziei penale mai sus menţionate, inculpatul ar fi continuat să exercite funcţia de conducere în care fusese numit prin deciziile conducerii Autorităţii Rutiere Române, nefăcând niciun demers în vederea încetării acestei situaţii juridice”, preciza DNA, care a constatat că persoana care l-ar fi menţinut în funcţie pe Țucmeanu a fost Aurelia Surulescu, director general al ARR. Alin Țucmeanu a fost trimis în judecată de procurorii DNA și găsit vinovat de Tribunalul București, care l-a condamnat, în ianuarie anul acesta, la plata unei amenzi penale:

  • Solutia pe scurt: În baza art. 288 alin. 1 C.pen., cu aplic. art.41 alin.1 C.pen., cu referire la art. 61 alin. 1 şi alin. 4 lit. b C. pen. condamnă pe inculpatul ȚUCMEANU Alin Iulian la pedeapsa amenzii penale, individualizată în cuantum de 200 zile-amendă pentru săvârşirea săvârșirea, în stare de recidivă postcondamnatorie, a infracțiunii de neexecutarea sancțiunilor penale, prev. de art. 288 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 1 C.pen. În temeiul art. 61 alin.3 teza a II-a C.pen., stabileşte ca suma corespunzătoare unei zile – amendă să fie în cuantum de 90 de lei, astfel că inculpatul va fi obligat să plătească suma de 18.000 lei cu titlul de amendă penală, sumă ce va trebui achitată în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, conform prevederilor art. 559 alin.1 C.proc.pen. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.63 C.pen. referitoare la posibilitatea înlocuirii numărului zilelor amendă, în caz de neexecutare în tot sau în parte cu un număr corespunzător de zile de închisoare. În temeiul art.274 alin.1 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei (din care 500 lei în cursul urmăririi penale), cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată conform art. 405 alin. 1 C.proc.pen., prin mijlocirea grefei instanței, astăzi 29.01.2024.

Sentința a fost atacată cu apel în februarie anul acesta, procesul derulându-se la Curtea de Apel București. Recent, instanța de apel a anunțat că va pronunța decizia definitivă în acest dosar la 23 octombrie 2024.

spot_img

Articole recente

Eșec DNA în dosarul fostului președinte al societății de asigurări C.A.R.E. România SA, controlată de Ministerul Finanțelor

Acuzațiile inițiale În iunie 2016, procurori ai Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție – au dispus...

Mai multe articole din aceeași categorie