Un fost notar bucureștean, condamnat în primă instanță la închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală

Exclusivitate

Fostul notar bucureștean Gelei Ioana a fost condamnat joi, 18 mai, la doi ani și 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (în perioada 01.01.2012-31.12.2014).

Pedeapsa a fost decisă de Curtea de Apel București și poate fi atacată cu apel.  Instanța a mai decis să interzică inculpatei exercitarea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b şi g Cod penal, respectiv dreptul de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a ocupa funcţia de notar public, pe o durată de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. Aceste drepturi vor fi interzise doar în condiţiile în care pedeapsa principală va deveni executabilă. Pe durata termenului de supraveghere de 3 ani, Gelei Ioana va fi obligată să respecte mai multe măsuri de supraveghere, care pot fi vizualizate aici.

Gelei Ioana a mai fost obligată la plata sumei totale de 132.276,81 lei, din care TVA în sumă de 95.266,64 lei şi impozit pe profit în sumă de 37.010,17 lei, la care se adaugă obligaţiile fiscale accesorii, calculate (conform legislaţiei fiscale) de la data când obligaţia a devenit scadentă şi până la data executării integrale a plăţii. Gelei Ioana mai trebuie să plătească suma de 9000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Gelei Ioana a desfăsurat activitate de notariat timp de 16 ani, între decembrie 1998  și decembrie 2014, potrivit paginii proprii linkedin 

spot_img

Articole recente

Tribunalul Dolj, așteptat să decidă asupra cererii de liberare condiționată a fiului unei judecătoare de la Gorj, care, băut fiind, a omorât cu mașina...

Tribunalul Dolj este așteptat vineri, 29 septembrie 2023, să decidă asupra cererii de liberare condiționată a fiului judecătoarei Elena...

Mai multe articole din aceeași categorie