În mai 2022, Agenția Națională de Integritate (ANI) anunța că Dorel Tomuș, fost consilier județean în cadrul C.J. Alba și director general adjunct în cadrul unei societăți al cărei acționar unic este Ministerul Economiei ( Cupru Min SA Abrud) s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut și exercitat simultan cu funcția de consilier județean în cadrul C.J. Alba și funcția de director general /director general adjunct în cadrul unei societăți comerciale a cărui acționar unic este Ministerul Economiei, realizând venituri de natură salarială, atât de la societatea menționată anterior, cât și de la C.J. Alba. El ar fi încălcat astfel prevederile art. 88, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.
Dorel Tomuș, care în prezent este membru în Consiliul de Administrație al Cupru Min, unicul producător din Romania, care are ca principal obiect de activitate extracția de minereuri neferoase, a atacat raportul de evaluare al ANI în instanță.
În urmă cu un an, instanța de fond – Curtea de Apel Alba Iulia – a pronunțat o primă soluție:
- Solutia pe scurt: Admite acţiunea formulată de reclamantul Tomus Dorel în contradictoriu pârâta Agenţia Naţională de Integritate. Anulează raportul de evaluare nr. 14886/G/l1/28.03.2022 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate. Obligă pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată reduse în cuantum de 3500 lei, reprezentând onorariu de avocat, şi la plata sumei de 50 lei, cu titlu de taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Curtea de Apel Alba Iulia, sub sanctiunea nulitătii. Pronuntată în data de 23 noiembrie 2022, prin punerea solutiei la dispozitia părtilor prin intermediul grefei instantei.
Soluția a fost atacată cu recurs de către ANI, iar litigiul a ajuns pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Zilele trecute, instanța supremă a soluționat definitiv disputa:
- Detalii soluţie: Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate împotriva sentinţei nr.237 din data de 23 noiembrie 2022, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Obligă recurenta-pârâtă Agenția Națională de Integritate la plata către intimatul-reclamant a sumei de 3.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Definitivă. Pronunţată astăzi, 4 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.