În vara anului 2019, producătorul auto Opel Automobile GmBH, în calitate de reclamant, a chemat în judecată pe pârâta Autohaus Huber S.R.L.. În cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă, s-a solicitat interzicerea în cadrul oricărui act de folosinţă în activitatea comercială, desfăşurată în orice fel, inclusiv la sediul social şi orice alt sediu secundar, dar şi prin intermediul paginii sale de facebook, a oricărui semn identic sau similar mărcilor aparţinând reclamantei; obligarea pârâtei la plata despăgubirilor estimate cu titlu provizoriu la suma de 1.000 de euro cu titlu de despăgubiri materiale, precum şi la plata de despăgubiri morale estimate cu titlu provizoriu la suma de 2.000 de euro, cauzate prin actele de încălcare a mărcilor aparţinând reclamantei; plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză. După ce prin cererea introductivă daunele interese solicitate pentru folosirea neautorizata a mărcii OPEL au fost estimate cu titlu provizoriu la suma de 1000 euro cu titlu de daune materiale şi 2000 euro daune morale, mai târziu, prin cererile ulterioare depuse în şedinţele de judecată din 05.10.2021 şi 06.06.2023, reclamanta şi-a restrâns obiectului acestui petit în sensul că a solicitat doar daune materiale în cuantum de 286.006,608 lei.
În motivarea acțiunii, consemnată de rejust.ro, se arăta că, în baza unor raporturi contractuale ce au existat între Opel Southeast Europe LLC şi societatea Autohaus Huber SRL, i-a fost acordat celei din urmă, printre altele, dreptul de a folosi, în vederea identificării în calitate de dealer autorizat OPEL, mărcile aparţinând OPEL. Relaţia contractuală dintre părţi a încetat la data de 04.08.2017, punându-i-se totodată în vedere societăţii Autohaus Huber SRL obligaţia de a înceta, începând cu data de 01.09.2017, orice folosire a semnelor şi mărcilor aparţinând OPEL. Pârâta nu a înţeles să dea curs solicitărilor aparţinând reclamantului, continuând să folosească mărcile Opel, sens în care la data de 19.10.2018 aceasta a fost notificată din nou cu privire la obligaţia de a înceta folosirea tuturor semnelor aparţinând subscrisei. Prin răspunsul primit pe e-mail în data 21.11.2018, pârâta a recunoscut în mod expres folosirea mărcilor, afirmând că „aceste însemne, care de fapt nici nu sunt însemne Opel valabile, au fost plătite de noi, ca atare sunt ale noastre. în contextul in care doriţi neapărat aceste însemne, vi le punem, cu mare plăcere, la dispoziție – daca le achiziționați!”. Cu toate acestea, reclamanta a arătat că, nici de această dată, pârâta nu a înţeles să se conformeze celor ce i-au fost puse în vedere, continuând a-şi desfăşura activitatea sub „egida OPEL”. Având în vedere amploarea faptelor pârâtei, aceasta oferindu-şi serviciile în continuare în calitate de presupus dealer autorizat al OPEL, reclamanta a revenit din nou către pârâtă, formulându-i acesteia solicitări exprese de respectare a drepturilor sale şi de stingere a litigiului pe cale amiabilă, dar demersul a fost fără succes.
După ce în cauză s-a dispus și realizat apoi o expertiză judiciară contabilă, la 4 ani de la demararea acțiunii, a fost pronunțată și sentința:
- Solutia pe scurt: Admite cererea de majorare a onorariului, formulată de expert judiciar Maria – Magdalena Georgescu. Dispune majorarea onorariului provizoriu în sumă de 2000 lei cu suma de 17.050 lei (onorariul definitiv fiind în sumă de 19.050 lei) şi obligă reclamanta la plata diferenţei de 17.050 lei, dispoziţie executorie. Respinge ca neîntemeiate excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei şi inadmisibilităţii, invocate de către pârâtă. Admite în parte acţiunea Respinge ca fiind rămas fără obiect capătul de cerere privind interzicerea actelor de folosinţă a mărcilor aparţinând reclamantei. Admite capătul de cerere având ca obiect despăgubiri pentru folosire fără drept a mărcilor aparţinând reclamantei , astfel cum a fost ulterior precizat. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 286.006,608 lei cu titlu de daune interese corespunzătoare prejudiciului material suferit ca urmare a folosirii fără drept a mărcilor aparţinând reclamantei, în perioada septembrie 2017-iunie 2019. Admite în parte cererea privind cheltuielile de judecată. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 42.810 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru în suma de 810 lei, onorariu expertiză provizoriu în sumă de 2000 lei şi onorariu avocat redus, în cuantum de 40.000 lei). Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată azi, 11.07.2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Sentința a fost atacată cu apel, așa că disputa a ajuns în fața judecătorilor Curții de Apel București. Luna trecută, instanța de apel a pronunțat soluția sa în acest diferend:
- Solutia pe scurt: Admite apelul pârâtei Autohaus Huber SRL. Schimbă în parte sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii introductive ca neîntemeiată. Înlătura obligaţia pârâtei de plată a cheltuielilor judiciare către reclamantă. Păstrează celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate. Respinge apelul reclamantei Opel Automobile GmBH, ca nefondat. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Recursul se va depune la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă. Pronunţată azi, 05.03.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.