Un colonel ISU scapă de condamnarea penală, printr-un recurs în casație la instanța supremă

Exclusivitate

La începutul anului 2022, colonelul Nistor G. Teodor-Cristian, fost adjunct al inspectorului-șef al I.S.U. “Oltenia” Dolj, a fost trimis în judecată de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara pentru săvârşirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane, prev. de art. 301 al.1 Cod penal. După cum au susținut procurorii militari, colonelul Nistor Teodor-Cristian, trecut ulterior în rezervă, l-ar fi avut în subordinea sa chiar pe fratele său, Nistor Valentin, șef al Serviciului Logistic. Informația a fost dezvăluită la sfârșitul anului 2019 de jurnaliștii de la Libertatea, iar în urma articolului, șeful Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, generalul Dan Paul Iamandi, a dispus un control la ISU Dolj, pentru a verifica modul în care s-au făcut angajările în această structură.  Șeful ISU “Oltenia” Dolj de la acea vreme, Constantin Florea, declarase jurnaliștilor de la Libertatea că „am primit scris că nu este nici un fel de incompatibilitate ca frați să fie subordonați direct”.

Dosarul întocmit pe numele colonelului (r) Nistor G. Teodor-Cristian a fost trimis la Tribunalul Militar Timișoara, care în mai 2022 a hotărât să-l achite pe inculpat de acuzație, în baza baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală cu aplicarea art. 16 alin. 1 lit. b, respectiv  fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege„.

Soluția a fost atacată de procurori la Curtea Militară de Apel, care, în decembrie anul trecut, a decis să desființeze sentința pronunțată de judecătorii militari din Timișoara. Astfel, colonelul (r) Nistor G. Teodor-Cristian a fost găsit vinovat de săvârşirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane și condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani de închisoare. Instanța a decis să amâne aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere de 2 ani. Soluția pronunțată de judecătorii Curții Militare de Apel era definitivă.

Nemulțumit de decizia celei mai înalte instanțe militare, colonelul Nistor G. Teodor-Cristian înaintează o cerere de recurs în casație – o cale extraordinară de atac – celei mai înalte instanțe judecătorești din țară – Înalta Curte de Casație și Justiție -, care, la sfârșitul lui februarie, o admite în principiu, după care, în 28 martie 2023, pronunță următoarea soluție:

  • Detalii soluţie: Admite cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat col. Nistor G. Teodor-Cristian împotriva deciziei penale nr. 100 din data de 07 decembrie 2022, pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti. Casează decizia penală recurată şi în înlăturarea greşitei aplicări a legii, dispune: În baza art. 396 alin. 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 alin. 1 lit.b teza I Cod procedură penală achită pe recurentul inculpat col. Nistor G. Teodor-Cristian pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane, prevăzută de art. 301 alin.1 Cod penal. Dispune anularea formelor de executare emise în baza deciziei atacate în ceea ce îl priveşte pe recurentul inculpat col. Nistor G. Teodor-Cristian. Cheltuielile judiciare ocazionate cu judecarea prezentei cauze rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2023.
spot_img

Articole recente

Judecătorii au admis acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat cu DIICOT de soacra celebrei ”Dalida” din ”Las Fierbinți”, implicată în dosarul Paxum – OTP...

Curtea de Apel București a acceptat acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat de patru inculpați cu procurorii DIICOT -...

Mai multe articole din aceeași categorie