Tribunalul Militar Timișoara a hotărât săptămâna trecută să admită plângerea formulată de petenta plutonier XXX, prin avocat ales, împotriva soluţiei de clasare dispuse prin ordonanţa nr. 95/325/P/2024 din data de 18.11.2024 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara. În consecință, instanța a desființat soluţia de clasare, dispusă prin ordonanţa nr. 95/325/P/2024, și a trimis cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală în dosarul nr. 95/325/P/2024 al Parchetului de pe lângă de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara cu privire la săvârşirea infracţiunii de hărțuire sexuală, prevăzute de art. 223 alin. (1) Cod penal. Persoana vătămată, plutonier XXX în cadrul Grupării de Jandarmi „Fraţii Buzeşti” Craiova, a sesizat Parchetul Militar, la data de 3.07.2024, că locotenent-colonelul XXX, coleg în cadrul aceleiaşi unităţi, i-a adresat expresii cu tentă sexuală în mod repetat, atât direct, cât şi prin mesaje. Prin ordonanţa din 31.07.2024 s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de hărţuire sexuală, prevăzute de art. 223 al. (1) Cod penal. Prin Ordonanţa din data de 18.11.2024 a Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara s-a dispus, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) Cod procedură penală cu referire la art. 314 alin. (1) lit. a) Cod procedură penală și la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală, clasarea cauzei.
Ce s-a constatat în probatoriu
Ținând cont de probatoriul administrat, în raport de incriminarea legală a infracțiunii, de conținutul plângerii penale formulate şi de situaţia de fapt existentă în cauză, judecătorul de cameră preliminară a constatat că urmărirea penală nu este completă, astfel că soluția de clasare dispusă nu este temeinică. Astfel, având în vedere faptul că potrivit art. 223 Cod penal, „(1) Pretinderea în mod repetat de favoruri de natură sexuală în cadrul unei relaţii de muncă sau al unei relaţii similare, dacă prin aceasta victima a fost intimidată sau pusă într-o situaţie umilitoare, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă. (2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”, reiese că această infracțiune ar putea fi comisă în ipoteza în care un coleg de serviciu, în mod repetat și frecvent, își tachinează cu remarci sexuale explicite o colegă care i-a refuzat expres sau tacit avansurile sexuale, găsindu-și nejustificat motive pentru contact fizic nedorit cu aceasta, aruncându-i priviri provocatoare, făcând-o să se simtă prost în public, creând un mediu intimidant și ofensiv la locul de muncă pentru aceasta, nefiind însă necesar existența unei calități care să îi confere o autoritate sau influență de care să abuzeze în scopul obținerii de satisfacții de natură sexuală de la persoana cu care vine în contact pe linie profesională, situație premisă ce se circumscrie unei alte infracțiuni, respectiv folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, prevăzute de art. 299 Cod penal. În cauză, probatoriul administrat în cursul urmăririi penale a relevat existența relațiilor de muncă între subiectul activ și subiectul pasiv al infracțiunii, întrucât atât persoana vătămată, cât și prezumtivul făptuitor, sunt colegi în cadrul Grupării de Jandarmi „Fraţii Buzeşti” neavând relevanță lipsa subordonării dintre aceștia.
Probatoriul administrat a relevat însă acțiunea de tachinare a persoanei vătămate cu diverse remarci sexuale, respectiv:
– susținerile persoanei vătămate care a afirmat că, în luna ianuarie 2023, în timp ce participa împreună cu colegii la o petrecere într-un club din oraş, ofiţerul i-ar fi povestit că a întreţinut relaţii sexuale în timpul facultăţii cu foarte multe colege şi că şi-ar fi dorit să-i fie colegă în studenţie; susținerile se coroborează cu declarația martorului căpitan XXX, care l-a auzit pe suspect spunând, în spațiul biroului, că în timpul facultăţii a întreţinut relaţii sexuale cu mai multe colege şi că ar fi dorit ca plt. XXX să-i fi fost colegă în facultate;
– capturile de pe ecranul telefonului persoanei vătămate dovedesc că ofiţerul i-a expediat acesteia mesaje cu melodii intitulate „m-am îndrăgostit de una măritată şi nu ştiu ce să fac”, „nu ştiu cum se face dar fix pe femeia altuia pune dracul miere”, cu horoscopul aferent zodiei Leu pentru săptămâna 17-23.06.2024, discuţii şi listing apeluri prin aplicaţia WhatsApp între cei doi, dar şi o fotografie cu o pasăre la care îi era evidențiat scrotul, însoţită de menţiunea „cucul în post”, expedierea acestor mesaje fiind de altfel recunoscută de către lt. col. XXX
– susținerile persoanei vătămate care a afirmat că, în luna mai 2024, ofiţerul i-ar fi făcut aprecieri directe cu privire la calităţile sale fizice, ar fi privit-o insistent şi vulgar, spunându-i că îl înnebuneşte când se îmbracă în blugi, aspect care ar fi fost observat și de colegii de birou; în aceeaşi perioadă ofiţerul i-ar fi expediat un mesaj prin care i-ar fi spus „aflai că te-ai spălat pe cap, dacă ştiam veneam să te spăl eu”, respectiv că ar fi afirmat, de față cu toți colegii, că are două bilete la Herculane, dar nu are cu cine să meargă şi chiar dacă nu i-a pronunţat numele, aceasta a înţeles că şi-ar fi dorit să-l însoţească; în aceeaşi zi, ofiţerul ar mai fi spus că s-a hotărât să mai facă un copil, dar nu cu soţia sa, etc.
Este nevoie de o nouă expertiză psihologică
Judecătorul a remarcat, în motivarea soluției de infirmare a clasării cauzei, consemnate de rejust.ro, că urmarea imediată a infracțiunii, respectiv intimidarea și punerea într-o situație umilitoare a victimei, precum și existența legăturii de cauzalitate între fapta care constituie elementul material al hărțuirii sexuale și urmarea imediată, este dovedită în cauză, inclusiv prin conținutul adresei nr. 1006/14.11.2024 emise de un psiholog, în care se atestă faptul că persoana vătămată prezintă anxietate severă, insomnii, frustrare existențială, tensiune emoțională, plâns facil, facies trist, sentimente de îngrijorare pentru imaginea la locul de muncă, deci o stare contrară celei care ar fi rezultat din desfășurarea normală a relațiilor sociale privind libertatea și inviolabilitatea sexuală a persoanei, fiind importantă în acest sens percepția persoanei vătămate cu privire la caracterul remarcilor cu tentă sexuală și nicidecum a martorilor. Cu toate acestea, judecătorul de cameră preliminară a apreciat că urmărirea penală nu este completă din perspectiva probatoriului administrat, în condițiile în care adresa nr. 1006/ 14.11.2024 emisă de psiholog, a parvenit la dosarul de urmărire penală ulterior soluționării cauzei de către procuror. În aceste condiții, în completarea urmăririi penale, instanța a decis că organele de urmărire penală vor dispune efectuarea unei expertize psihologice în ceea ce o privește pe persoana vătămată, conform art. 172 și urm. Cod procedură penală, și vor proceda la confruntarea persoanei vătămate cu martorul XXX, conform art. 131 Cod procedură penală, respectiv vor proceda la reaudierea martorilor cpt. xxx, plt. xxx și plt. xxx, conform art. 116 Cod procedură penală, totodată urmând a administra orice alte probe utile aflării adevărului.
Potrivit unor surse judiciare, ofițerul suspectat de săvârşirea infracţiunii de hărțuire sexuală, pentru care riscă, dacă va fi găsit vinovat, închisoare de la 3 luni la un an sau amendă, este căsătorit și are un copil.