Asociația Pro Refugiu va organiza un training online, în perioada 19-21 Noiembrie 2020, consacrat protecției victimelor traficului de ființe umane. Acest eveniment va fi realizat în parteneriat cu organizații din Bulgaria și Grecia. Training-ul va fi realizat în cadrul proiectului “Training lawyers, prosecutors, judges to ensure better rights protection for migrants and refugees victims of human trafficking” care este implementat cu sprijinul financiar al Programului „Justiție” al Uniunii Europene.
Într-un comunicat al Baroului București, se arată că la acest eveniment vor participa avocați din România, Bulgaria și Grecia. În condițiile unui număr limitat de locuri, din cadrul Baroului Bucuresti pot participa 10 avocati. Informatii logistice și tehnice privind accesarea platformei Zoom vor fi transmise persoanelor care se vor înregistra în vederea participării la eveniment. Ulterior fiecărui participant i se vor acorda certificate de participare. Limba în care se vor realiza training-urile – limba engleză (fără traducere în limba română).
Formularul de înregistrare poate fi transmis de catre avocati până la data de 15 Noiembrie 2020 pe adresa de e-mail a Asociatiei Pro Refugiu office@prorefugiu.org