„Terorista” din Banat poate fi judecată, dar după efectuarea unui control psihiatric

Exclusivitate

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus  vineri, 31 iulie, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice cu privire la inculpata Băilă Livia Maria, suspectată de activități de propagandă teroristă.Expertiza are ca obiectiv evaluarea discernământului inculpatei la momentul săvârşirii faptelor şi în prezent, precum şi stabilirea oportunităţii luării unei măsuri de siguranţă. De asemenea, judecătorii instanței supreme au constatat legalitatea rechizitoriului nr. 222/D/P/2019 din 6 iulie 2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timişoara, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.

Instanța a mai decis să menţină măsura arestării preventive luată faţă de inculpata Băilă Livia Maria, prin încheierea nr. 176 din 15 mai 2020, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 13 august până la data de 11 septembrie 2020, inclusiv.

Acuzațiile procurorilor

Livia Maria Băilă, femeia de 33 de ani din Arad, a fost arestată pe 15 mai de Înalta Curte de Casație și Justiție, la propunerea procurorilor de la DIICOT- Serviciul Teritorial Timișoara. Într-un comunicat al DIICOT, se precizează că Livia Maria Băilă este acuzată de ” săvârșirea infracțiunilor de accesarea în mod repetat de materiale de propagandă teroristă, prin intermediul sistemelor informatice sau altor mijloace de comunicații electronice, precum şi de deținerea de astfel de materiale, în scopul însușirii ideologiei teroriste, ca parte a unui proces de radicalizare și promovarea unui mesaj prin propagandă săvârșită prin orice mijloace, în public, cu intenția de a instiga la săvârșirea unui act de terorism”.

Procurorii mai susțin că începând cu anul 2019, femeia ar fi cunoscut un proces treptat de radicalizare, prin intermediul contactelor stabilite în mediul virtual cu diferiți susținători ai unei organizații teroriste din Orientul Mijlociu. „În acest context, suspecta a accesat în mod repetat materiale de propagandă teroristă, în scopul însușirii ideologiei teroriste, ca parte a procesului de radicalizare şi a promovat în mediul virtual, în mod repetat şi cu frecvență ridicată, mesaje de propagandă a ideilor şi conceptelor radical islamiste, specifice organizațiilor teroriste musulmane, folosind în acest scop diferite aplicaţii de mesagerie şi, de asemenea, prin intermediul sistemelor informatice şi a mijloacelor de comunicare electronică proprii”, se mai arată în comunicatul DIICOT. Acuzațiile pe larg le găsiți în comunicatul DIICOT. 

Livia Maria Băilă era prietenă și la vedere, pe facebook, cu islamiști radicali

La vedere, Livia Maria Băilă și-a creat de-a lungul timpului cel puțin două conturi de facebook:

https://www.facebook.com/baila.liviamaria

și https://www.facebook.com/liviamaria.baila

Pe primul dintre cele două conturi de facebook în care își publicase identitatea în mod real, Băilă Livia Maria devenise prietenă la vedere cu un anume Abdullah Hussein Al-Ahmad, contul – cel mai probabil fals – al unui simpatizant jihadist.

spot_img

Articole recente

Tribunalul Dolj, așteptat să decidă asupra cererii de liberare condiționată a fiului unei judecătoare de la Gorj, care, băut fiind, a omorât cu mașina...

Tribunalul Dolj este așteptat vineri, 29 septembrie 2023, să decidă asupra cererii de liberare condiționată a fiului judecătoarei Elena...

Mai multe articole din aceeași categorie