Termenul de sesizare a Curţii Europene a Drepturilor Omului a fost redus de la 6 la 4 luni

Exclusivitate

Înalta Curte de Casație și Justiție a informat joi, 3 februarie, că, în conformitate cu prevederile Protocolului nr. 15 la Convenție, termenul pentru a sesiza Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu o plângere este redus la 4 luni, în loc de 6 luni, de la data ultimei decizii interne definitive. Acest nou termen de 4 luni a intrat în vigoare la data de 1 februarie 2022 și se aplică numai în cazul plângerilor în care pronunțarea deciziei interne definitive sus-menționate a avut loc după data de 1 februarie 2022. Această modificare a termenului de introducere a cererii a fost adoptată de cele 47 state membre ale Consiliului Europei.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului poate fi sesizată printr-o cerere de către orice persoană fizică, orice organizaţie neguvernamentală sau de orice grup de persoane care se pretind victimă a unei încălcări de către una dintre Înaltele părţi contractante a drepturilor recunoscute în Convenţie sau în Protocoalele sale. Curtea nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne.

Pentru a fi admisibilă, cererea trebuie:

  • să nu fie anonimă;
  • să nu fie în mod esenţial aceeaşi cu o cerere examinată anterior de către Curte sau deja supusă unei alte instanţe internaţionale de anchetă sau de reglementare, dacă ea nu conţine fapte noi;
  • să nu fie incompatibilă cu dispoziţiile Convenţiei sau ale Protocoalelor sale;
  • să nu fie în mod vădit nefondată sau abuzivă.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este un tribunal internaţional care are sediul la Strasbourg. El este compus dintr-un număr de judecători egal cu cel al statelor membre ale Consiliului Europei (47), care au ratificat Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

spot_img

Articole recente

De la 1 Mai 2025, onorariile pentru oficii vor crește, având la bază indicele de inflație publicat de Institutul de Statistică

Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR) a anunțat, într-un comunicat, semnarea, în data de 15 aprilie 2025, a...

Mai multe articole din aceeași categorie