Surpriză la instanța supremă: secretarul județului Hunedoara pierde definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate

Exclusivitate

Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat, la sfârșitul lunii trecute, sentința definitivă în procesul în care secretarul județului Hunedoara, Daniel Daniel, a contestat raportul de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate:

  • Detalii soluţie: Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 42 din 2 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi, rejudecând: Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Dan Daniel, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu Rădescu Cosmin în favoarea pârâtei Agenţia Naţională de Integritate. Definitivă. Pronunţată astăzi, 31 octombrie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.

Anterior, instanța de fond – Curtea de Apel Alba Iulia – îi dăduse dreptate lui Dan Daniel, anulând raportul de evaluare nr.34182/G/II/23.07.2021, emis de Agenția Națională de Integritate (A.N.I.).

În iulie 2021, inspectorii de integritate au stabilit că Dan Daniel s-a aflat în conflict de interese administrativ fiindcă, în calitate de funcționar public în cadrul C.J. Hunedoara, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a participat la luarea deciziei privind aprobarea componenței comisiilor de evaluare anuală a managementului Teatrului de Artă Deva și a Teatrului Dramatic ”Ion D.Sîrbu” Petroșani, comisii din care a facut parte în calitate de membru. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70, art. 71 și art. 79, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003 coroborate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 188/1999 (prevederi aplicabile până la data de 05.07.2019, data intrării în vigoare a Codului administrativ).

Legea prevede că „persoana (…) față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică (…) pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

spot_img

Articole recente

Fostul baron de Bistriţa, Ioan Oltean, mai primește o șansă de a recupera onorarii avocaţiale de circa 45.000 de euro, plătite în războiul său...

Ioan Oltean a fost parlamentar de Bistrița-Năsăud din 1990 până în 2016, iar din 1992 a condus filiala Bistrița-Năsăud...

Mai multe articole din aceeași categorie