Justnews.ro

Ogică Stelian (Stancu), giurgiuveanul supranumit “Spaima Loteriei”, a încercat să obțină revizuirea sentinței penale din 2002 a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, rămase definitivă prin Decizia penală nr.148/31.01.2003 a Curţii de Apel Bucureşti, în care a fost găsit vinovat de înșelăciune.  În iunie anul trecut, Stelian Ogică s-a adresat instanțelor de judecată, respectiv Judecătoriei Sectorului 3,  cu o cerere de revizuire care însă, marti, 16 februarie 2021, a fost respinsă definitiv de magistrații Curții de Apel București.

Wikipedia.org amintește că Stelian Ogică a susținut că a deținut un bilet câștigător la categoria I la Loto 6/49, bilet care i-ar fi adus un câștig de 25.293.818.616 ROL (aproximativ 1 milion dolari in 2001) și un apartament de trei camere în București. În săptămâna următoare de după tragerea loto din 21 ianuarie 2001, el a susținut că este posesorul biletului câștigător de la Loto 6/49, dar că acesta i-a fost furat în seara zilei de 23 ianuarie 2001, fiind tâlhărit în scara blocului de doi necunoscuți (un bărbat și o femeie). Cu acea ocazie, el ar fi fost bătut și i s-ar fi furat mai multe bilete loto (60 la număr), printre care și cel câștigator la Marele Premiu. La câteva zile după ce Ogică a început să susțină că biletul câștigător i-a fost furat, Loteria Română a validat drept câștigator biletul prezentat de către subofițerul SPP Constantin Murariu, căruia i-a atribuit câștigul. Ogică a susținut că l-a recunoscut ca agresor pe ofițerul SPP.

Stelian Ogică a fost arestat în februarie 2001 de către procurorii bucureșteni, fiind anchetat pentru înșelăciune, prin înscenarea jafului a cărui victimă susținea că a fost. A fost eliberat din închisoare în anul 2003, ca urmare a unei hotărâri definitive a Curții de Apel București. Și după punerea sa în libertate, Ogică a continuat să-și susțină nevinovăția, făcând plângeri împotriva procurorilor care l-au anchetat și s-a adresat Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

foto: loto.ro

Alte articole