Sprijin financiar pentru avocații nevoiți să apeleze la indemnizație compensatorie

Exclusivitate

Avocații care și-au redus activitatea pe fondul măsurilor specifice stării de alertă pot apela în continuare la indemnizație compensatorie. După cum se arată într-un comunicat postat pe siteul Uniunii Naționale a Barourilor din România ( UNBR),  valoarea sprijinului financiar lunar este de 41,5% din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea 6 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 (stabilit la 5.429 lei). Actul normativ care prevede aceste măsuri, OUG 132/2020, a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 720 din 10 August 2020.

În conținutul ordonanței se specifică faptul că, anul acesta sunt eligibili, prin excepție, profesioniștii care au beneficiat de art. XV alin. 1 din OUG 30/2020, adică de indemnizația de 75% din câștigul salarial mediu brut acordat pentru perioada stării de urgență. Indemnizația se acordă la cerere, în baza declarației pe proprie răspundere, iar plata se va realiza prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

Spre deosebire de actele normative precedente, cum sunt OUG 30 adoptată în perioada stării de urgență sau OUG 70 și OUG 92 din perioada stării de alertă, în noua ordonanță se precizează că profesioniștii datorează contribuția de asigurări sociale, conform reglementărilor specifice. Prin urmare, avocații vor plăti contribuțiile conform Legii 72/2016 privind sistemul de pensii și alte drepturi de asigurări sociale ale avocaților. Este de altfel un aspect pe care UNBR l-a punctat prin clarificările publicate pe site, inclusiv prin adresa formulată către Ministerul Muncii.

În comunicat se mai precizează că, întrucât durata stării de alertă este încă incertă, iar reziliența la nivel economic și social este improbabil de apreciat la momentul de față, urmează ca perioada efectivă de aplicare a măsurilor incluse în OUG 132, alături de categoriile de profesioniști și procedura de plată a indemnizației, să fie stabilite prin hotărâre a Guvernului.

spot_img

Articole recente

Fiscul nu i-a convins pe judecători să angajeze răspunderea unei persoane în solidar cu mama sa, urmărită penal și devenită insolvabilă

Prin Decizia de angajare a răspunderii solidare, emisă în decembrie 2021 de Administrația Națională a Finanțelor Publice - Direcția...

Mai multe articole din aceeași categorie