Șpăgarul ce rezolva certificate false de handicapat lua mită între 2-5.000 de euro de persoană, dar provoca bugetului o pagubă de 2 milioane de lei anual

Exclusivitate

Lihor-Laza Laszlo Andras, șef Serviciu în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (D.G.A.S.P) Timiș, a fost reținut în data de 9 noiembrie 2020 de către procurorii DNA-Serviciul Teritorial Timișoara, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Tribunalul Timiș a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, începând din data de 09.11.2020 până în data de 08.12.2020 inclusiv. El a rămas în arest, după ce contestația sa a fost respinsă de Curtea de Apel Timișoara pe data de 16 noiembrie 2020.

Cum a ajuns dosarul la DNA

Inițial, dosarul penal a fost la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget, apoi a fost declinat în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș. Procurorii de la această unitate de parchet au constatat că declinarea de competență revenea D.N.A. – Serviciul Teritorial Timișoara, deoarece valoarea mitei obținute de grupul infracțional organizat ar fi de peste 150.000 euro. Așa că procurorii anti-corupție au trecut la treabă, iar în data de 8 noiembrie 2020, au procedat la organizarea flagrantului: doi dintre intermediarii suspectului au primit sume de bani ( 2000 de euro și 1.900 de lei), precum și copiile unor CI, pe care le-au remis suspectului pentru a rezolva un dosar; după ce a luat banii și actele, inculpatul a părăsit apartamentul în care s-a întîlnit cu intermediarii, moment în care a fost oprit și reținut de anchetatori.

Acuzațiile

Inculpatul Lihor-Laza Laszlo Andras, în calitate a sa de șef Serviciu Evidență Drepturi Persoane cu Dizabilități din cadrul DGASPTimiș, are printre atribuții și “stabilirea dreptului la asistentă socială sub forma de prestații sociale și acordarea drepturilor și facilităților/ prestațiilor sociale cuvenite conform legii, persoanelor cu handicap”. În scopul obținerii unor sume de bani în mod ilicit, pe baza unor documente false,  Lihor-Laza Laszlo Andras a procedat la întocmirea formalităților necesare obținerii indemnizației de încadrare în grad de handicap, pentru persoane care nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi beneficiare ale unor astfel de indemnizații din partea statului. El întocmea actele necesare încadrării în grad de handicap pentru persoanele care plăteau sume de bani cu titlu de mită, după care comunica aceste documente către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Timiș în vederea efectuării plății efective a indemnizațiilor în cauză. Procurorii au identificat și situații în care, fiind descoperite nereguli în acordarea dreptului de pensie de handicap unora dintre persoanele în cauză, Lihor-Laza Laszlo Andras a decis să suspende pentru câteva luni plata acestor drepturi, până când reușea să înlăture suspiciunile și să determine încetarea verificărilor. Pe parcursul investigației, procurorii au identificat aproximativ 100 de persoane cărora, pentru sume de bani cuprinse între 2000-5000 de euro de persoană, suspectul Lihor-Laza Laszlo Andras le-ar fi înlesnit obținerea indemnizației de încadrare în grad de handicap.

Cel puțin 5 complici

Pentru recrutarea persoanelor care doreau ca în schimbul unor sume de bani să beneficieze de drepturi de pensie și alte facilități legale ca urmare a obținerii de certificate de handicap, inculpatul s-a folosit de mai mulți complici. Până în prezent procurorii au identificat cel puțin 5 persoane care s-au ocupat de recrutarea celor interesați beneficieze de pensie și alte drepturi ca persoană cu dizabilități.

I s-a dus buhul că rezolvă dosare de handicap și în alte județe

Procurorii susțin că obținerea pe nedrept de certificate de încadrare în grad de handicap, în maniera expusă anterior, a devenit de notorietate în plan regional, motiv pentru care persoane din alte județe și-au stabilit provizoriu reședința în jud. Timiș, pentru a putea obține un astfel de certificat (ex. din județele Timiș, Bistrița Năsăud, Hunedoara, Alba, Caraș-Severin, etc). Certificatele în grad de handicap dau dreptul beneficiarilor să obțină indemnizații de încadrare în grad de handicap care nu li se cuvin, dar și alte facilități conferite de lege, existând suspiciunea că, până în prezent, prejudiciul estimat adus bugetului de stat este de peste 2.000.000 lei/an.

Avea două tipuri de clienți

Printre beneficiarii de indemnizații ilegale în grad de handicap, procurorii au identificat două categorii. Prima categorie este reprezentată de persoanele care aveau deja o pensie de handicap obținută aparent legal, dar care doreau să treacă de la pensia pentru persoane încadrate în grad de handicap II la pensia pentru persoane încadrate în grad de handicap l, cuantumul acestor din urmă indemnizații fiind mai mare. Pentru aceste situații, sumele de bani plătite cu titlu de mită inculpatului și complicilor erau mult mai mici. Chiar dacă nu refuza și asemenea situații (trecerea din gradul II de handicap în gradul 1 de handicap), Lihor-Laza Laszlo Andras prefera să întocmească în fals documente pentru o a doua categorie de beneficiari, respectiv pentru cei care nu sunt încadrați în nici un grad de handicap, acesta urmând a efectua demersurile pentru încadrarea directă în gradul I de handicap deoarece și cuantumul sumelor de bani încasate cu titlu de mită era mai mare și implica riscuri mai mici de descoperire a fraudelor sau a  falsurilor comise.

Oprea grosul șpăgilor, dar mai cerea și șpagă suplimentară

Potrivit procurorilor, cei care beneficiau în mod ilegal de pensie pentru persoane încadrate în grad de handicap, pe lângă remiterea sumelor inițiale, respectiv între 1500 și 5000 de euro, anual mai făceau plăți în echivalentul cuantumului unei pensii lunare către suspecți. De asemenea, aceștia mai plăteau în fiecare an, în luna ianuarie câte 100 (o sută) de lei sau alte sume fiecare, sume despre care li se spune de către cel care i-a racolat că reprezenta un impozit pe pensia încasată în anul anterior. Anchetatorii au descoperit situații în care pe lângă sumele de bani menționate au fost remise către suspecți și bunuri în natură, cum ar fi produse de măcelărie, mezeluri, etc.

Procurorii au stabilit că inculpatul Lihor-Laza Laszlo Andras este principalul beneficiar al sumelor de bani cuprinse între 2.000 și 5000 euro/persoană, complicii acestuia mulțumindu-sc cu sume de ordinul sutelor de lei și cu diferite produse alimentare.

 

 

 

spot_img

Articole recente

Surpriză pentru DNA: foști șefi ai Spitalului Obregia au scăpat de pedepse la apel, după ce la fond au fost condamnați pentru contracte cu...

La începutul anului 2019, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de...

Mai multe articole din aceeași categorie