Sindicaliștii din serviciile de probațiune anunță, pentru marți, 2 aprilie, un protest în fața Guvernului

Exclusivitate

Sindicatul Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune a anunțat joia trecută,  într-o scrisoare deschisă adresată premierului Marcel Ciolacu, că marţi, 2.04.2024, între orele 11.30 – 13.30, consilieri afiliați și neafiliați sindical vor protesta în fața Palatului Victoria din București față de situația creată de angajator, Ministerul Justiției prin Direcția Națională de Probațiune, prin neplata integrală a salariilor începând cu luna ianuarie 2024.

Sindicaliștii îi cer șefului Executivului să ia în considerare organizarea unei întâlniri cu SNCSP la data de 2 aprilie 2024 pentru deblocarea crizei existente în sistemul de probațiune, criză pe care angajații din dorința de reparare a acestor inechități au recurs la pichet de protest în față la Guvernul României, protest la care se estimează  că va fi prezent peste o treime din personalul angajat în sistemul de probaţiune.

Sindicatul Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune (S.N.C.S.P.) a recurs la acest gest în contextul situației critice cu care se confruntă personalul de probațiune şi solicită sprijinul necesar pentru protejarea locurilor de muncă și pentru acordarea de fonduri privind plata integrală a drepturilor salariale, drepturi recunoscute de hotărâri judecătorești, acte administrative și ordonanțe de guvern. Contextul în care a apărut această problemă la nivelul sistemului de probațiune, aflat deja în pragul colapsului din punct de vedere al infrastructurii, s-a creat prin faptul că deși în 2023 au fost rectificate salariile personalului de probațiune, acestea nu au mai fost plătite integral în anul 2024.

Astfel, în luna august 2023, prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 1407/C/03.08.2023 și mai apoi în luna decembrie 2023, prin OUG nr. 115 din 14 decembrie 2023, privind unele măsuri fiscal- bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, s-a stabilit un nivel de salarizare superior lunii iulie 2023 pentru personalul de probațiune din România. Așadar, legiuitorul a avut în vedere şi a reglementat în mod expres situația consilierilor de probațiune, care fac parte din personalul din sistemul de justiție și pentru care, în cursul anului 2023, au fost stabilite majorări ale salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare prin acte administrative ale ordonatorului de credite, respectiv Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 1407/C/03.08.2023.

 

spot_img

Articole recente

După ce s-a bătut cu punctul în piept invocând practici înșelătoare, ANPC nu s-a mai deranjat să-și motiveze recursul în litigiul cu o bancă

O decizie controversată În  mai 2023, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), prin vocea fanfaronului său șef Horia Constantinescu, anunța...

Mai multe articole din aceeași categorie