„Sile Cămătaru”, din nou condamnat / Judecătorii au confirmat o pedeapsă de 9 luni de pușcărie, dată pentru că a încercat să introducă telefoane mobile în penitenciar

Exclusivitate

Judecătorii Curții de Apel București au hotărât luni, 28 septembrie, să respingă apelul lui Vasile Balint, zis „Sile Cămătaru”, declarat împotriva unei sentințe pronunțate  în decembrie anul trecut de Judecătoria sectorului 5.

Solutia pe scurt: Dp.905/A- În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat BALINT VASILE împotriva sentinţei penale nr. 3318 din data de 19.12.2019, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti – Secţia I Penală în dosarul nr. 5856/302/2019. În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe apelantul inculpat la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.09.2020.
Document: Hotarâre  905/2020  28.09.2020

Vasile Balint, zis „Sile Cămătaru”, a fost condamnat astfel anterior la 9  luni închisoare, pedeapsă pe care judecătorii au adăugat-o la  restul de 4 ani 2 luni și 19 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev de art. 66 lit.a, b, h cp., aplicată prin sent pen nr. 25/12.02.2016 a Curții de Apel București Secția I Penală, modificată și definitivă prin dec pen nr. 424/11.12.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. În final, instanța a aplicat inculpatului Balint Vasile spre executare o pedeapsă de 4 ani 11  luni și 19 zile închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev de art. 66 lit.a, b, h cp.

Procurorii au reușit să dovedească faptul că, la data de 11.12.2017, între orele 22.00-23.00, inculpatul  Balint Vasile, la momentul introducerii sale în penitenciarul Rahova, în vederea executării pedepsei, a încercat introducerea în incinta penitenciarului a mai multor bunuri interzise în penitenciar, bunuri ascunse în bagajele sale, respectiv, două încărcătoare de telefon mobil, disimulate într-o cutie din lemn în care se aflau piese de table, un telefon mobil marca Nokia cu cartel, disimulat într-o cutie din lemn în care se aflau piese de rummy, un telefon mobil marca GT Star și două cartele, disimulate într-o doză de suc „Lipton”. Referitor la bunurile descoperite de lucrătorul de penitenciar în bagajele sale (interzise în incinta penitenciarului), inculpatul Vasile Balint a susținut  că acestea au fost plasate „de cineva” pentru a îi face rău. Instanța a reținut însă că această variantă era neverosimilă, având în vedere și modalitatea în care au fost disimulate aceste bunuri, aceasta necesitând o activitate elaborată și presupunând totodată o acțiune premeditată și de o anumită durată.

Vasile Balint, 5 ani și 6 luni pentru infracțiuni cu violență

Vasile Balint zis „Sile Cămătaru” a fost condamnat definitiv în 11.12.2017 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 5 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, într-un dosar de infracţiuni de violenţă – şantaj, cămătărie, omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Iniţial, după cum amintește Agerpres, Sile Cămătaru primise 7 ani la instanţa de fond, pedeapsă scăzută cu doi ani de ÎCCJ. În schimb, fratele său, Ion Balint zis „Nuţu Cămătaru”, a rămas cu pedeapsa de la Curtea de Apel Bucureşti – de 5 ani şi 5 luni închisoare cu executare. În acelaşi dosar, Mario Nuţu Balint, fiul lui Sile Cămătaru, a primit 2 ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, Radu Cristian Roşca, unul din liderii clanului „Sportivilor”, a fost condamnat la 9 ani închisoare.
Alte condamnări: Alexandru Ionuţ Stoica – 8 ani, Gabriel Robert Buşă – 5 ani şi 6 luni, Marian Sârbu – 3 ani şi 8 luni, Andrei Cristian Bădulă – 5 ani şi 6 luni, Alexandru Vasile Răzvan – 7 ani şi 6 luni, Adrian Răducu Bică – 5 ani, Adrian Lucian Preda – 5 ani şi 6 luni.
Fraţii Ion Balint zis „Nuţu Cămătaru” şi Vasile Balint zis „Sile Cămătaru”, precum şi liderul clanului „Sportivilor”, Radu Cristian Roşca zis „Roşca”, au fost trimişi în judecată în iulie 2013, alături de alţi 51 de interlopi, pentru săvârşirea de infracţiuni de violenţă. Procurorii DIICOT au destructurat la acea vreme două dintre cele mai importante grupări infracţionale constituite pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. Grupările infracţionale organizate, cunoscute sub denumirile „Cămătarii” şi „Sportivii”, erau specializate în săvârşirea de infracţiuni de violenţă – şantaj, cămătărie, tentativă de omor calificat şi omor deosebit de grav, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală fără drept.  Potrivit anchetatorilor, activitatea membrilor grupărilor s-a desfăşurat pe două paliere infracţionale. Astfel, în perioada 2008 – 2012, membrii celor două grupări rivale au provocat în spaţiul public conflicte stradale în care s-au folosit inclusiv arme de foc, în scopul asigurării supremaţiei la nivel infracţional în municipiul Bucureşti, situaţii ce au avut drept consecinţă directă punerea în primejdie a vieţii şi integrităţii corporale a mai multor persoane.

spot_img

Articole recente

Gigi Becali va afla în curând dacă rămâne cu suspendarea și amenda decise de FRF pentru afirmațiile jignitoare făcute la adresa unui arbitru-femeie

Patronul clubului de fotbal FCSB, George (Gigi) Becali va afla peste două săptămâni dacă rămâne cu suspendarea și amenda...

Mai multe articole din aceeași categorie