Sesiune de transfer de la instanţele civile la cele militare: sunt puse la bătaie 7 posturi

Exclusivitate

Consiliul Superior al Magistraturii a publicat săptămâna trecută un anunț privind organizarea unei proceduri de transfer de la instanţele civile la  instanţele militare.

Transferul de la instanţele civile la instanţele militare este reglementat de art.188 din Legea 303/2022, respectiv „dobândirea calităţii de judecător militar sau procuror militar se face prin transfer sau prin procedura de numire a judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, după obţinerea avizului conform al Ministerului Apărării Naţionale referitor la îndeplinirea condiţiilor legale specifice pentru dobândirea calităţii de ofiţer activ în cadrul acestui minister. Avizul conform al Ministerului Apărării Naţionale se eliberează în termen de cel mult 60 de zile de la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii”.

Judecătorii pot fi transferați la instanțele militare și procurorii la parchetele militare dacă au cel puţin grad profesional de tribunal, respectiv de parchet de pe lângă tribunal. Cererile se formulează în scris şi se depun la Consiliul Superior al Magistraturii, în termen de 15 zile de la afişarea anunțului și a listei, respectiv până la data de 29 ianuarie 2024.

Lista posturilor alocate procedurii de transfer de la instanţele civile la instanţele militare este următoarea:

Instanţa militară Posturi vacante
Curtea Militară de Apel Bucureşti 1
Tribunalul Militar Bucureşti 3
Tribunalul Militar Cluj 1
Tribunalul Militar laşi 1
Tribunalul Militar Timişoara 1
spot_img

Articole recente

Gigi Becali va afla în curând dacă rămâne cu suspendarea și amenda decise de FRF pentru afirmațiile jignitoare făcute la adresa unui arbitru-femeie

Patronul clubului de fotbal FCSB, George (Gigi) Becali va afla peste două săptămâni dacă rămâne cu suspendarea și amenda...

Mai multe articole din aceeași categorie