Sentințe definitive pentru foștii șefi ai Spitalului Caritas din Roşiorii de Vede, trimişi în judecată în 2017 de DNA

Exclusivitate

Curtea de Apel București a pronunțat luni, 14 iunie, decizia penală definitivă în procesul în care Lucian Alexe și Maria Bratcoveanu, fostul manager și respectiv fostul director economic al Spitalului Caritas din municipiul Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, au fost trimiși în judecată de DNA pentru fapte de corupție.

  • Solutia pe scurt: DP 752/A/În baza art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelurile declarate de către apelanţii Ministerul Public – P.Î.C.C.J. – Direcţia Naţională Anticorupţie şi inculpaţii Alexe Lucian şi Bratcoveanu Maria împotriva sentinţei penale nr. 13/19.01.2021, pronunţată de Tribunalul Teleorman – Secţia Penală în dosarul nr. 207/87/2019. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând: În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal impune inculpatei Bratcoveanu Maria obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o munca neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, la Primăria mun. Roşiorii de Vede, jud.Teleorman sau la Primăria mun. Alexandria, jud.Teleorman. În baza art.94 alin.2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art.93 alin.2 lit.b, art.93 alin.3 Cod penal se face de Serviciul de Probaţiune Teleorman. În baza art.94 alin.3 Cod penal, Serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art.93 alin.2 lit.b şi art.93 alin.3 Cod penal într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art.404 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracţiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Constată că pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, şi de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, prev. de art.66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, devine executabilă numai în ipoteza executării pedepsei principale. În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal impune inculpatului Alexe Lucian obligaţia să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 Cod penal pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 100 de zile, la Primăria mun. Roşiorii de Vede, jud.Teleorman sau la Primăria mun. Alexandria, jud.Teleorman. În baza art.94 alin.2 Cod penal, supravegherea executării obligaţiilor prevăzute în art.93 alin.2 lit.b, art.93 alin.3 Cod penal se face de Serviciul de Probaţiune Teleorman. În baza art.94 alin.3 Cod penal, Serviciul de probaţiune va lua măsurile necesare pentru a asigura executarea obligaţiilor prevăzute în art.93 alin.2 lit.b şi art.93 alin.3 Cod penal într-un termen cât mai scurt de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. În baza art.404 alin.2 Cod procedură penală rap. la art.91 alin.4 Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care va mai comite infracţiuni, nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere. Constată că pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de a ocupa funcţia, şi de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, prev. de art.66 alin. 1 lit. a, b şi g Cod penal, devine executabilă numai în ipoteza executării pedepsei principale. Înlătură dispoziţia de obligare a inculpatei Bratcoveanu Maria la plata diferenţei onorariului de expert contabil. În baza art. 274 alin. 1, 2 Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Alexe Lucian la plata sumei de 5500 lei iar pe inculpata Bratcoveanu Maria la plata sumei de 4500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată conform art.405 alin.1 Cod procedură penală, prin punerea acesteia la dispoziţia părţilor şi a procurorului prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 14 iunie 2021.

La începutul acestui an, cei doi au fost condamnați de Tribunalul Teleorman la pedepse de câte 3 (trei) ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe termene de supraveghere de câte 3 ani, pentru fiecare inculpat. Acuzațiile aduse de DNA au fost următoarele:

  • BRATCOVEANU MARIA:
    – abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
    – fals intelectual, în formă continuată
    – fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
  • ALEXE LUCIAN:
    – complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
    – complicitate la fals intelectual, în formă continuată
    – complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii DNA au reținut următoarea stare de fapt: Bratcoveanu Maria, în calitate de director economic al Spitalului Caritas din municipiul Roșiorii de Vede, în perioada 2007 – 2009, beneficiind de ajutorul managerului unității medicale, a efectuat achiziții de materiale sanitare, încălcând dispozițiile legale în materia achizițiilor publice, la prețuri supraevaluate și fără încheierea unor contracte anterior livrării bunurilor. Ulterior, pentru a ascunde faptul că achizițiile de bunuri au fost efectuate în mod nelegal, inculpata Bratcoveanu Maria a întocmit în fals contractele de achiziție bunuri și referatele aferente, acestea din urmă fiind semnate și de inculpatul Alexe Lucian. Prin aceste demersuri, inculpații au cauzat unității spitalicești un prejudiciu în valoare de 259.013 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în același cuantum pentru societatea care a furnizat produsele respective.

spot_img

Articole recente

De ce a fost condamnat, în primă instanță, un ilfovean, ce era recomandat de unii drept „un dentist ieftin, care lucrează bine”

În decembrie 2022, o femeie a aflat că în comuna ilfoveană Gruiu, sat Lipia, există "un dentist ieftin, care lucrează...

Mai multe articole din aceeași categorie