Sentință definitivă / O apropiată a lui Kelemen Hunor pierde procesul de incompatibilitate cu Agenția Națională de Integritate

Exclusivitate

În martie 2019, Agenția Națională de Integritate (ANI) anunța într-un comunicat că a constatat că Nagy Debreczeni Hajnalka, membru în două rânduri în Consiliul de Administrație al Societății Române de Televiziune, s-a aflat în stare de incompatibilitate pentru că era și administrator la două societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 84, alin. (1), lit. c) și alin. (2), coroborat cu art. 99, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003. Nagy Debreczeni Hajnalka, care fusese consilierul pentru presă al președintelui UDMR, Kelemen Hunor, și este considerată o apropiată a acestuia, a contestat în instanță raportul Agenției de integritate, aducând ca argumente în acest sens următoarele aspecte:

  • – nulitatea raportului de evaluare pentru nelegalitatea procedurii de înștiințare privind desfășurarea procedurii de evaluare , ceea ce a condus la încălcarea dreptului său la apărare ;
  • – evaluarea actelor din data de 15.02.2016 cu nerespectarea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 25 al in. 5 din Legea nr. 176/2010 ;
  • – greșita aplicare a dispozițiilor legale privind regimul incompatibilităților , având în vedere că reclamanta nu putea face parte exclusiv din consiliul de administrație al unei societăți comerciale care are activitate în domeniul audiovizualului sau cu care SRTv are relații de afaceri sau interese contrare (art. 23 alin. 4 din Legea nr. 41/1994) ;
  • – una dintre firmele menționate este o societate care a fost declarată inactivă de către ANAF.

În martie 2020, instanța de fond – Curtea de Apel Cluj –  a pronunțat următoarea soluție:

  • Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de NDH în contradictoriu cu ANI. Anulează în parte raportul de evaluare nr. 6511/G/II/05.03.2019, în sensul înlăturării din acesta a prevederii referitoare la cererea de menţiuni din 15.02.2016 formulată de persoana evaluată, în exercitarea funcţiei de administrator al SC V srl. Menţine, în rest, raportul de evaluare. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. În cazul în care se formulează, cererea de recurs se depune la curtea de Apel Cluj, Secţia a III a de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în data de 18.03.2020, prin punerea soluției la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
    Document: Hotarâre  35/2020  18.03.2020

Nemulțumită, Nagy Debreczeni Hajnalka a atacat soluția la Înalta Curte de Casație și Justiție. Miercuri, 8 iunie, chiar la primul termen de judecată, instanța supremă a decis să respingă recursul declarat de reclamanta Nagy-Debreczeni Hajnalka împotriva sentinţei civile nr. 35 din 18 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Decizia ÎCCJ este definitivă. 

foto: rmdsz.ro

spot_img

Articole recente

Executivul a stabilit ca Parlamentul să decidă cu privire la oportunitatea adoptării unei inițiative legislative, legate de drepturile de asigurări sociale ale avocaților

Executivul PSD-PNL, condus de Marcel Ciolacu, a stabilit, în ședința de săptămâna trecută, că Parlamentul va decide cu privire...

Mai multe articole din aceeași categorie