Curtea de Apel București a dispus recent rejudecarea cauzei în care este protagonist gălățeanul Alin Rotaru, supranumit „tatăl etnobotanicelor”:
- Solutia pe scurt: Decizia penal nr. 1610/A – În temeiul art. 421 pct.2 lit. b teza a II-a C.p.p. admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de apelantul inculpat Rotaru Alin împotriva sentinţei penale nr. 558/26.05.2022, pronunţate de Tribunalul București. Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi dispune rejudecarea cauzei de către Tribunalul București (faza de instanţă), cu menţinerea tuturor actelor procedurale întocmite până la termenul din 21.04.2021, mai puțin dispoziţia instanţei prin care „respinge audierea celorlalţi martori menționați în rechizitoriu având în vedere dispoziţiile art. 100 alin. 4 lit. b C.p.p., toţi martorii audiaţi în cursul urmăririi penale relatând împrejurări legate de aceeași situaţie de fapt” , care va fi desființată. Menține dispozițiile din sentința penală apelată referitoare la menținerea măsurilor asigurătorii. În temeiul art.275 al.3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată prin punerea la dispoziția inculpatului și a parchetului prin mijlocirea grefei, în data de 12.12.2022.
Document: Hotarâre 1610/2022 12.12.2022
Alin Rotaru este acuzat de săvârșirea infracțiunilor de punere la dispoziția publicului de opere fără consimțământul titularilor și de spălare a banilor, rechizitoriul fiind întocmit de procurorii din cadrul Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit unui comunicat al Ministerului Public. Prin soluția Tribunalului București, desființată ulterior de Curtea de Apel București, Alin Rotaru fusese condamnat, după contopirea mai multor sentințe, să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani, 3 luni și 10 zile închisoare în regim de detenție.
HBO, via Spicetv, la tot globul
Alin Rotaru este un gălățean cunoscut ca fiind „tatăl etnobotanicelor”, întrucât a fost primul întreprinzător care a deschis în România celebrele „magazine de vise”. Este vorba de anul 2008, când Rotaru a deschis primele „Spice Shop”-uri. Auto-prezentat pe platforma Linkedin.com drept CEO & Founder @ SPICE TELECOM Network, Alin Rotaru este acuzat că, în perioada mai 2013 – octombrie 2015, a administrat domeniile de internet cu titulatura „SPICE” („spicetv.ro” și „spicetvbox.ro), prin care a pus la dispoziția publicului programe de televiziune, fără consimțământul titularilor de drepturi RCS&RDS și HBO, pe care inculpatul le recepționa în România, folosind echipamente speciale situate în București, în baza unui abonament pentru persoană fizică. În aceeași perioadă de timp, inculpatul, prin intermediul unor societăți comerciale înregistrate în afara României pe care le controla și al site-urilor pe care le administra, ar fi comercializat abonamente pentru servicii de televiziune ce includeau programele DIGI și din 2013 și HBO, pe care le-ar fi distribuit către 16.858 de abonați din România și din alte 36 de țări, activi la data de 10.07.2015.
Și-a comandat din China dispozitive de decodare
Pentru ca abonații să poată recepționa și pe televizor programele cu acces condiționat puse la dispoziție prin intermediul site-urilor, nu doar prin intermediul dispozitivelor de tip calculator, tabletă sau telefon, inculpatul a comandat, a comercializat și a promovat instrumente proiectate special în acest scop, la o societate din China, care livra aceste instrumente direct abonaților sau distribuitorilor din teritoriul respectiv (dispozitive pirat de control al accesului, numite STB-uri -Set Top Box-uri). În perioada decembrie 2013-octombrie 2015 inculpatul ar fi comercializat direct sau prin distribuitori în alte teritorii, un număr de 2.692 de STB-uri, dispozitive pirat de control al accesului. Alin Rotaru a disimulat adevărata natură a provenienței și a circulației bunurilor, prin intermediul mai multor firme înregistrate în alte state, care erau direct controlate de către inculpat și care, toate, vărsau banii pentru „serviciile prestate” în conturile controlate de inculpat în România sau în portofelele electronice deținute de acesta sau de către persoane angajate de acesta. Sumele de bani din aceste conturi erau retrase în numerar de către inculpat sau integrate în circuitul civil prin achiziția aparent licită de bunuri imobile.
Peste 5 milioane de lei obținuți din pirateria programelor TV
Alin Rotaru ar fi dobândit astfel din activitatea infracțională suma de 5.104.681,11 lei prin intermediul conturilor și/sau metodelor de plată electronică, plățile fiind făcute de către clienții serviciilor IPTV (abonamente și dispozitive pirat de control al accesului) prin transfer bancar în conturile deținute la bănci în România pentru societățile pe care le controla sau în conturile electronice ale acestora sau ale inculpatului.
A desemnat un mort director general
În ultimă instanță, tot în cadrul acțiunilor de „ascundere” a provenienței și circulației bunurilor, inculpatul a recurs la numirea ca trezorier sau director general a unei persoane decedate din anul 2008, pentru a se asigura că acesta va fi singura persoană responsabilă pentru veniturile a două societăți comerciale, întocmind acte nule absolut și transferând importante sume de bani în conturile proprii în scopul achiziționării de bunuri imobile.