Direcția Națională de Probațiune a publicat recent un anunț privind închirierea unui imobil/spațiu pentru utilizarea ca sediu principal al Serviciului de Probațiune Arad. Astfel, autoritatea contractantă intenționează să închirieze un spațiu de birouri în Arad ce va servi ca sediu al Serviciului de Probațiune Arad, aflat în subordinea Direcției Naționale de Probaţiune, pentru o perioadă de 60 de luni de la data semnării contractului de închiriere, cu posibilitatea prelungirii acestei perioade, prin acte adiționale, pentru încă 60 de luni, cu respectarea prevederilor legislației privind finanțele publice și modalitatea de indexare/actualizare a chiriei, menționată în contractul încheiat inițial după finalizarea procedurii. Ofertantul va asigura, pe cheltuială proprie, un sistem de supraveghere video exterior și interior, (care va include cel puțin camere de supraveghere, echipament de înregistrare și stocare pentru cel puțin 20 de zile și un ecran de vizualizare în timp real), în funcție de configurația și destinația spațiilor, cu respectarea dispozițiilor legale incidente în acest domeniu. Ofertantul va asigura, pe cheltuială proprie, un sistem de alarmare la efracție compus din: centrala de alarmă cu tastatură de operare, elementele de detecţie, echipamentele de avertizare şi semnalizare şi alte componente specifice acestui tip de aplicaţii.
Imobilul trebuie să fie situat în municipiul Arad în zona delimitată de următoarele străzi: strada Banu Mărăcine, strada Mărășești, strada Episcopiei, strada Mihai Eminescu, Piața Avram Iancu, Strada Nicolae Bălcescu, Bulevardul General Dragalina, Bulevardul Vasile Milea, Bulevardul Nicolae Grigorescu, Splaiul General Praporgescu, strada Ioan Alexandru, Calea Iuliu Maniu, Bulevardul Revoluției, strada Miron Costin, strada Corneliu Coposu (conform hărții atașate). Imobilul va trebui să dispună de parcare proprie pentru cel puțin 2 autoturisme, locuri ce vor fi oferite autorității contractante cu titlu gratuit.
Termenul limită pentru primirea documentelor în vederea selectării candidaturilor este 9 mai 2025, ora 10.00. Termenul de valabilitate a ofertei este de 120 de zile. Mai multe informații, la acest link.