Școala Națională de Grefieri va avea, de luna viitoare, o nouă conducere

Exclusivitate

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât, în ședința de joi, 6 iunie 2024, numirea noii conduceri a Școlii Naționale de Grefieri. Astfel, plenul CSM a hotărât numirea în funcția de director al Școlii Naționale de Grefieri a judecătorului ADRIAN-REMUS GHICULESCU, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 09.07.2024. De asemenea a fost aprobată numirea în funcția de director adjunct al Școlii Naționale de Grefieri, responsabil cu formarea profesională inițială, a doamnei PURA ANCUȚA, judecător la Curtea de Apel Cluj, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 09.07.2024, precum şi încetarea delegării sale în această funcţie de conducere, începând cu aceeaşi dată. Totodată a fost aprobată numirea în funcția de director adjunct al Școlii Naționale de Grefieri, responsabil cu formarea profesională continuă, a domnului BĂNCILĂ ANDREI-DORIN, judecător la Curtea de Apel Alba Iulia, pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 09.07.2024.

Tot în ședința de plen din 6 iunie 2024 s-a decis încetarea delegării doamnei POGORAN OANA DANIELA, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, în funcţia de director adjunct al Școlii Naționale de Grefieri, responsabil cu formarea profesională continuă, începând cu data numirii în această funcţie de conducere a domnului BĂNCILĂ ANDREI-DORIN, judecător la Curtea de Apel Alba Iulia, respectiv 09.07.2024.  De menționat faptul că în prezent, directorul Școlii Naționale de Grefieri este judecătorul BĂNCILĂ ANDREI – DORIN.

spot_img

Articole recente

Răsturnare de situație: Primăria Sectorului 5 pierde definitiv litigiul pentru recuperarea banilor plătiți la ediția (anulată) din 2020 a celui mai important târg imobiliar...

La sfârșitul anului 2019, Asociaţia CAMERA DE COMERT ȘI INDUSTRIE ROMANO-GERMANĂ DEUTSCH RUMANISCHE INDUSTRIE UND HANDELSKAMMER AHK a înaintat o ofertă Primăriei...

Mai multe articole din aceeași categorie