Scena politică e tristă: judecătorii au constatat decesul Partidului Dreptății Sociale

Exclusivitate

În primăvara acestui an, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V–a civilă, petentul Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. e şi art. 46 alin. (1) lit. b din Legea nr. 14/2003, dizolvarea şi radierea din Registrul partidelor politice a Partidului Dreptăţii Sociale.

În motivare, se arăta că, potrivit datelor înaintate de către Autoritatea Electorală Permanentă, Partidul Dreptăţii Sociale nu a propus candidaturi în nicio circumscripţie electorală în cazul alegerilor locale şi parlamentare, astfel încât sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 46 alin. (1) lit. b din Legea nr. 14/2003 pentru dizolvarea pe cale judecătorească a partidului. Potrivit legislației, inactivitatea unui partid politic se poate constata atunci când nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale succesive, cu excepţia celei prezidenţiale, în minimum 75 de circumscripţii electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă completă de candidaţi în cel puţin o circumscripţie electorală sau candidaţi în cel puţin 3 circumscripţii electorale, în cazul alegerilor parlamentare.

Tribunalul București a constatat că Partidul Dreptăţii Sociale, căruia i s-a acordat personalitate juridică printr-o decizie luată în 19.09.2012 de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V–a civilă, nu a desemnat candidaţi, singur sau în alianţă, în două campanii electorale succesive, în minimum 75 de circumscripţii electorale în cazul alegerilor locale, respectiv o listă completă de candidaţi în cel puţin o circumscripţie electorală sau candidaţi în cel puţin 3 circumscripţii electorale, în cazul alegerilor parlamentare.  Având în vedere această împrejurare, necontestată, de altfel, de reprezentantul Partidului Dreptăţii Sociale, Tribunalul a decis să admită cererea, constatând astfel încetarea existenţei Partidului Dreptăţii Sociale. Judecătorul a dispus efectuarea acestei menţiuni în Registrul Partidelor Politice, aflat la Grefa Tribunalului Bucureşti.

Sentința a fost însă atacată cu apel de conducerea Partidului Dreptăţii Sociale. Vinerea trecută însă, Curtea de Apel București a pronunțat soluția ce consfințește decesul juridic al acestei formațiuni politice:

  • Solutia pe scurt: Admite excepţia tardivităţii declarării apelului. Respinge apelul ca tardiv formulat. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 16.12.2022.AOP/MC.

Idealurile PDS

Pe pagina facebook a formațiunii sunt prezentate generoasele obiective politice ale formațiunii. Vă invităm să le citiți:

CINE SUNTEM ŞI CE VREM

Suntem PARTIDUL DREPTĂŢII SOCIALE, partid autentic de stânga, ce-şi propune să schimbe viaţa românilor în bine. Daca 80% din cetaţeni considera că drumul pe care merge România este greşit, guvernarea este datoare să ia masurile corespunzatoare

Ce vrem? Dreptate pentru toţi!

  • pentru muncitori – locuri de muncă retribuite cu salarii la fel cu cele din ţările dezvoltate, ceea ce impune trecerea la reindustrializarea ţării.
  • pentru tărani – pământul propriu organizat în ferme mari, conduse de cei aleşi de ei, ca acţionari de drept; tot pământul ţării să fie lucrat cu mijloace moderne, să fie irigat, nici o palmă de pământ să nu rămână pârloagă; să se infiinţeze IAS-uri, SMA-uri, ferme sau asociatii, fără arendare şi concesionare de teren agricol.
  • pentru intelectuali – recunoaşterea valorii muncii lor creatoare, asigurarea unei retribuţii corespunzătoare din care să poată trăi decent fără grija zilei de mâine!
  • pentru cadrele didactice, care formează viitoarele generaţii – condiţii de muncă şi de trai la nivelul secolului XXI, învăţământul de stat gratuit, sa fie accesibil pentru toţi copiii şi tinerii ţării!
  • pentru cadrele medicale de toate gradele – salarii la fel ca în ţările dezvoltate, unităţi sanitare dotate la nivel european accesibil tuturor cetăţenilor, asistenţă medicală gratuită, pentru a menţine sănătatea populaţiei ţării.
  • pentru toţi tinerii – învăţământ gratuit, locuri de muncă, locuinţe cu chirie modică, şanse egale indiferent de sex sau stare socială.
  • pentru pensionari, care au construit tot ce există în această ţară – pensii decente, asistenţă medicală si medicamente gratuite, acces ieftin la staţiunile de odihnă şi tratament, asistenţă juridică cu cost redus.
  • pentru militarii activi, în rezervă sau în retragere – recunoaşterea muncii a gradului şi prestigiului datorat hainei militare, asigurarea tuturor mijloacelor şi capacităţii operative necesare pentru apărarea Patriei.
  • pentru poliţişti şi jandarmi – salarii pe măsura muncii lor, protectie prin lege, legi severe contra delicvenţilor, pentru menţinerea ordinii în ţară.
  • pentru magistrati – sa poata judeca fara influiente politice.
  • pentru sindicate – statutul corespunzator de organisme reprezentative al diferitelor categorii sociale cu asigurarea conditiilor pentru rezolvarea problemelor celor ce muncesc.
  • pentru toti consumatorii – protejarea drepturilor fata de abuzuri si ilegalitati, controlul preturilor, adaos comercial limitat fata de pretul de producator.
  • pentru producatorii autohtoni – sprijin financiar, limitarea importurilor pentru produsele care se pot fabrica in tara, impozit vamal protectiv.

PDS isi propune o nouă cale în politica românească, care sa aduca dreptate pentru toţi românii, din toate categoriile sociale, un trai decent şi moral în România!

 

spot_img

Articole recente

Autoritățile clarifică informațiile referitoare la reducerea termenului, indicat ca fiind 3 ani, pentru acordarea cetățeniei române

Pentru corecta informare a opiniei publice, coroborată cu informațiile apărute în mediul online privind reducerea termenului, indicat ca fiind...

Mai multe articole din aceeași categorie