S-a judecat cu Agenția de Integritate, fiindcă șoferul unei instituții publice din subordinea CJ Brăila alimenta cu combustibil de la stația sa, în timp ce el era consilier județean

Exclusivitate

Cîrligea Florin Eugen este un om de afaceri din Brăila, membru al Partidului Național Liberal. Din partea acestui partid a îndeplinit în câteva rânduri funcții de consilier local și apoi județean. El este administrator și proprietar al uneia dintre cele mai importante firme private din orașul Brăila, Comision Trade SRL, companie ce se ocupă cu distribuţia şi transportul de carburanţi în calitate de francizor al ROMPETROL.

În iulie 2018, Cîrligea Florin Eugen a fost acuzat de Agenția Națională de Integritate că în perioada exercitării mandatului de consilier județean (2016 – 2020), S.C. Comision Trade S.R.L, societate comercială în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat unic, a încheiat 15 contracte comerciale de prestări de servicii cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Brăila.

Cîrligea Florin Eugen a explicat că firma pe care o conduce nu si-a asumat contractual nicio obligație față de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila, în legătură cu vreo livrare/achiziție de combustibil, nu a negociat niciun contract de achiziție publică, nici încheiat în formă scrisă, precum nici consensual, nu a stabilit și nici nu a acordat facilități sau prețuri preferențiale, ci a emis facturi fiscale reprezentând contravaloarea combustibilului alimentat în stațiile/punctele de vânzare. El a adăugat că orice conducător auto interesat să alimenteze în stațiile/punctele societății o poate face liber, neputând fi restricționat accesul acestora la combustibil, precum nici angajații societății neavând vreo competență legală de a cere conducătorilor auto informații cu privire la datele de identificare ale societății/instituției pentru care/în numele căreia achiziționează carburantul, în vederea verificării și, eventual, trierii acestora in raport de existența unei posibile stări de incompatibilitate.

Au urmat procesele care s-au judecat la Curtea de Apel București și în final la Înalta Curte de Casație și Justiție. Potrivit rolii.ro, argumentația magistraților a fost cea îmbrățișată de Cîrligea Florin Eugen: în condițiile în care COMISION TRADE S.R.L. deține în proprietate mai multe stații/puncte de vânzare a combustibilului auto, orice conducător auto, interesat să alimenteze în stațiile/punctele societății, o poate face liber, neputând fi restricționat accesul acestuia la combustibil.   Prin urmare, este alegerea exclusivă a șoferului angajat în cadrul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Brăila de a alimenta cu carburant în stațiile societății COMISION TRADE S.R.L., aceasta emițând facturi fiscale în vederea recuperării contravalorii carburantului alimentat la pompă de către șoferul angajat în cadrul respectivei instituții publice.

spot_img

Articole recente

Se caută un imobil de închiriat, în care să funcționeze Judecătoria Piatra Neamț

Tribunalul Neamț a publicat recent documentația privind închirierea unui sediu pentru funcţionarea Judecătoriei Piatra Neamţ, imobilul urmând să fie...

Mai multe articole din aceeași categorie